Share

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași organizează luni, 20 ianuarie 2020, începând cu ora 13.00, la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” Iași, o întâlnire-dezbatere în cadrul proiectului: Conferințele Bibliotecii Județene Iași, activitate dedicată Zilei Culturii Naționale și împlinirii a 170 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu

Cu această ocazie, prof. univ. dr. Constantin Dram de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (Facultatea de Litere) va susține conferința „Eminescu şi cultura secolului XIX”.

Citeste si   PRIMUL proiect care configurează un ECOSISTEM PARTICIPATIV pentru rezolvarea PROBLEMELOR orașului

În programul manifestării vom avea ocazia să ascultăm fragmente din lirica și corespondența eminesciană interpretate de elevii Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” Iași: Meda Bîlcu, Gabriel Coadă Lată, Andrei Mineață.

Proiectul „Conferințele Bibliotecii Județene Iași” se desfășoară în cadrul programului: Biblioteca județeană, centru editorial și de cercetare al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” ce creează cadrul de valorificare a studiilor de cercetare științifică realizate în instituție sau pe baza fondului de carte existent precum și al reprezentanților mediului academic ieșean.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ