Share

Polițiștii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Iași au depistat un autoturism care se deplasasa haotic pe șoseaua Nicolina, din municipiul Iași.

Polițiștii au identificat conducătorul autoturismului: un bărbat de 33 de ani, din municipiul Iasi.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând că o alcoolemie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infractiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ