Personalul medical din cadrul SMURD Iași, a comemorat ieri 14 ani de la accidentul aviatic în care și-au pierdut viața două dintre colegele lor și doi piloți

Medici, asistenți, pompieri și membri ai aviației echipajelor SMURD Iași au participat la ceremonia dedicată colegilor care în 2006 și-au pierdut viața în timp ce erau în misiune, pentru a salva viața altor pacienți.

“Puterea o regăsim în credință în Dumnezeu, în credința că munca lor, a medicilor, asistenților și piloților care s-au jertfit pentru SMURD Iași trebuie continuată și în semn de respect pentru pacienții noștri, care conștient sau inconștient ajung să aibă nevoie de intervenția noastră terestră sau aeriană sau în Unitatea Primire Urgențe” – a declarat Diana Cimpoeșu, medic șef UPU SMURD Iași.

Pe 9 ianuarie 2006, la ora 09:16, elicopterul EC135, aparținând Ministerului Administrație și Internelor, care efectua misiuni pentru SMURD Iași, a decolat de pe pista Aeroclubului Moldova din Iași. La ora 09:26, grupul de pompieri a fost sesizat de jandarmi că aparatul de zbor s-a prăbușit la aproape 2 km de Aeroportul Internațional Iași.

“Puterea ne-o regăsim atunci când ne gândim la cum lucra Mioara, la cum vorbea Lala, la cât de curajoși și plini de tenacitate erau cei doi piloți cu care și eu am zburat chiar în ziua de dinaintea accidentului. Credința că încercările grele care ne-au fost date sunt încercări pe care trebuia să le ducem și care ne-au întărit și care ne-au pregătit să facem față multor altor încercări din viața noastră profesională” – a adăugat Diana Cimpoeșu, medic șef UPU SMURD Iași.

Elicopterul s-a prăbușit din cauza unor curenți de forfecare. În accident și-au pierdut viața, medicul Liliana Puiu, asistenta Mioara Hăuță, pilotul Valentin Stănescu și copilotul Augustin Toma. Aceștia se aflau în intervenție pentru salvarea a trei pacienți din județ.

LĂSAȚI UN MESAJ