Share

Cea mai așteptată expoziție de anul acesta de la Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași și-a deschis larg porțile pentru vizitatori. Expoziția cu numele „Flori de toamnă” este gazda unora dintre cele mai frumoase aranjamente florale de crizanteme din țară.

Evenimentul se desfășoară în contextul aniversării de către Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași și Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, în perioada 26-31 octombrie 2020, a celor 160 de ani de la înființare.

În spaţiile expoziţionale sunt  prezentate colecţii reprezentative de varză ornamentală, ardei și dovleci decorativi, precum şi eşantioane de fructe şi seminţe, care aparţin unor specii de plante indigene și exotice. Mai mult, pot fi vizualizate 212 soiuri de crizanteme și 209 soiuri tufănele sau dumitrițe, cultivate în sere, solarii și terenuri experimentale.

Citeste si   9.005 cazuri NOI de persoane INFECTATE cu SARS – CoV – 2 pe teritoriul ROMÂNIEI

Pentru a pregăti un astfel de eveniment presupune o muncă îndelungată

„Selectarea plantelor mamă din care se vor recolta butașii are loc încă din toamna anului precedent expoziției, în această situație în luna noiembrie 2019, după aceea începaâd cu luna februarie a anului în curs până în luna octombrie se desfășoară activități de întreținere a culturii pentru faza vegetativă (februarie-iulie), respectiv de obținere a inflorescențelor (august-octombrie).

Plantarea speciilor și soiurilor (în 2020 peste 20.000 de plante) în secțiile exterioare și amenajarea standurilor expoziționale, respectiv a aranjamentelor florale și a formelor topiare, începe în a doua jumătate a lunii septembrie până la sfârșitul lunii octombrie. Angajații Grădinii Botanice și-au făcut datoria cu profesionalism și multă dăruire, iar colecțiile de plante sunt prezentate într-o mare diversitate de aranjamente, forme și culori.

În Grădina Botanică spectacolul naturii poate fi admirat indiferent de situația mai puțin favorabilă din acest an”, a declarat prof. univ. dr.  Cătălin Tănase, directorul Gărdinii Botanice „Anastasie Fătu” din Iași.

Expoziția din Grădina Botanică va fi deschisă zilnic, între orele 9:00-17:00, până duminică, 15 noiembrie. Taxa unui bilet întreg este de 10 lei,  iar pentru grupurile organizate de 5 lei. Fotografiatul este liber.

Citeste si   Depoul CTP din DACIA va fi MODERNIZAT! Primăria IAȘI a semnat contractul pentru REALIZAREA studiului de FEZABILITATE

Expoziția de crizanteme de la Iași este un eveniment cu o tradiție îndelungată. Încă din cu 1976, anual, Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași organizează expoziția „Flori de Toamnă”, care este dedicată unui eveniment special – înflorirea crizantemelor, simbolul longevității, eleganței și nobleței.


Share
DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ