Share

Municipalitatea intenţionează să aloce 9 milioane lei pentru construcţia de locuinţe noi şi 19 milioane lei pentru achiziţia de imobile și terenuri.

Rodul colaborării dintre Primăria și CJ Bacău: centrul de REABILITARE NEUROMOTORIE pentru copii.

Ieşenii vor beneficia de o siguranţă sporită, urmând a fi alocate 22 de milioane de lei pentru activitatea Poliției Locale.

Nu mai puţin de 71,2 milioane lei, din care jumătate din bugetul de stat, vor fi cheltuite pentru întreaga activitate de asistenţă socială a municipiului.


Domnule Chirica, montați parcometre și în cartiere? Retransmitem mesajul unei ieșence din CUG pentru Primarul Iașului

 


Tot la acest capitol, Primăria Municipiului Iaşi va continuă să acorde facilităţi la transportul public persoanelor cu dizabilităţi şi celor care constituie cazuri sociale, va menţine campaniile de acordare a tichetelor sociale cu ocazia sărbătorilor laice şi religioase, va susţine acordarea ajutoarelor de încălzire şi va colabora cu forurile europene în campania de acordare a ajutoarelor alimentare.

De asemenea, va interveni punctual în cazurile persoanelor care au nevoie de ajutoare de urgenţă, finanţând activitatea Cantinei de Ajutor Social, a căminelor pentru bătrâni şi a adăposturilor de urgenţă.

În plus, va continua şi va extinde proiectele europene ale Direcţiei de Asistenţă Comunitară şi va colabora şi cofinanţa proiectele organizaţiilor neguvernamentale implicate în activităţi de asistenţă şi protecţie socială.

Activităţile sportive ale oraşului vor fi sprijinite din buget cu circa 7 milioane de lei.

Printre proiectele Primăriei se află începerea construcţiei unui stadion de rugby la standarde europene, fiind în discuţie şi un proiect pentru un nou teren de fotbal, în colaborare cu LPF.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ