ideall.ro

Trei universități din România au fost selectate pentru a primi finanțare în cadrul alianțelor ”Universități Europene”

Trei universități din România au fost selectate pentru a primi finanțarea de la Uniunea Europeană în cadrul alianțelor europene pe care Uniunea Europeană își propune să le finanțeze în perioada următoare.

SNSPA este una dintre instituțiile care vor primi finanțare europeană pentru a crea o universitate europeană în consorțiul “CIVICA – The European University in social sciences”, alături de 6 universități internaționale: Universitatea Bocconi (Italia), Universitatea Central Europeană (Ungaria), Institutul European Universitar (Organizație europeană interguvernamentală), Hertie School of Governance (Germania), Școala Națională de Studii Politice și Administrative (România), Sciences Po (Franța) și Școala de Economie din Stockholm (Suedia).

Universitatea din București este cea de-a doua universitate selectată de Comisia Europeană pentru a primi finanțare împreună cu consorțiul “CIVIS – a European civic university alliance”, din care fac parte Universitatea Aix Marseille (Franța), Universitatea Națională și Capodistriană din Atena (Grecia), Universitatea din București (România), Universitatea Liberă din Bruxelles (Belgia), Universitatea Autonomă din Madrid (Spania), Universitatea Sapienza din Roma (Italia), Universitatea din Stockholm (Suedia) și Universitatea Eberhard Karls din Tübingen (Germania).

sensodays.ro

Pentru primele 17 “universități europene”, Uniunea Europeană a alocat un buget 85 de milioane de euro. Fiecare alianță va primi până la 5 milioane de euro în următorii trei ani pentru a începe să-și pună în aplicare planurile și pentru a deschide calea pentru alte instituții de învățământ superior din întreaga UE.

evomag.ro

LĂSAȚI UN MESAJ