Share

Adrian ACOSTOAIEI, ”guru” PMP Iași (având în vedere că este consilier județean, candidat PMP pentru Camera Deputaților și propunerea colegilor săi când vine vorba ”responsabilități” din partea partidului), a plimbat hârtii toată viața cu ajutorul numirilor sale politice, mai are la activ o nouă reușită!

ACOSTOAIEI – un țepar care are de dat FISCULUI suma de 292.680 LEI

În august 2005, Adrian ACOSTOAIEI a înfiinţat AD MEDIA GROUP SRL Iaşi, firmă care urma să deruleze ” Activitati ale agentiilor de publicitate.

În februarie 2016Adrian ACOSTOAIEI pasează firma mamei sale, Eleonora ACOSTOAIEI.

Pe data de 28 noiembrie 2019, Eleonora Acostoaiei a depus la Tribunalul Iaşi o cerere de intrare în insolvenţă, demers juridic care a dus la constituirea Dosarului nr.7353/99/2019.

Pe 18 decembrie 2019, Tribunalul Iași s-a pronunțat în cazul falimentului AD MEDIA GROUP SRL Iaşi  astfel:

”La interpelarea instanţei cu privire la totalul datoriilor, precum şi a creanţelor bugetare din datorii, debitoarea arată că totalul datoriilor este aproximativ 500.000 lei, fără posibilitatea de a fi recuperate, iar creanţele bugetare reprezintă în jur de 290.000 lei”, se arată în sentința Tribunalului Iași.

Tabelul preliminar a venit cu o dublă surpriză pentru familia ACOSTOAIEI, masa credală ridicându-se la 1.828.619,30 LEI, iar cel mai mare creditor este  Eleonora ACOSTOAIEI cu 1.238.495,76 LEI, echivalentul a aproximativ 1.000 de pensii medii.

Citeste si   Atitudine INUMANĂ a companiei VEOLIA față de ieșeni! Zeci de familii DECUPLATE de la căldura la -17 grade

Fiscul – care deţine o creanţă teoretic garantată de 258.577 lei şi una bugetară de 34.103 lei – a contestat creanţa Eleonora ACOSTOAIEI  şi chiar a sugerat o cârdăşie între debitoare şi lichidatorul judiciar EXPRESSS LICHIDATOR IPURL Iaşi reprezentat de Daniel Constantin LUPU)  apreciind că „onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 2.500 lei/lună este mult prea mare în raport de dimensiunile cauzei, de dimensiunea creanţelor înscrise la masa credală şi operaţiunile de valorificare ce urmează a fi efectuate în prezenta procedura”.

Contestaţia AJFP Iaşi a fost respinsă, iar Eleonora ACOSTOAIEI a fost înscrisă în tabelul definitiv cu 1,24 milioane lei, ceea ce înseamnă că instituţia ieşeană nu va mai putea formula cerere de atragere a răspunderii personale.

Citeste si   Blocaj LA NIVEL ÎNALT. Numirea prefecților dă bătăi de cap liderilor partidelor aflate la guvernare

ACOSTOAIEI – expert în DATORII către STAT

În ceea ce îl privește pe Adrian ACOSTOAIEI , acesta are în palmares falimentul AD MEDIA SERVICES SRL, în urma căruia au rămas datorii neplătite de 406.632 LEI, cele mai mari datorii fiind către Fisc în valoare de 358.909 LEI.

Adrian ACOSTOAIEI – trei terenuri și patru imobile

Adrian ACOSTOAIEI, consilier județean din partea PMP și candidat pe poziția doi pentru Camera Deputaților nu stă rău deloc! Adrian ACOSTOAIEI deține împreună cu soția sa, Cătălina ACOSTOAIEI,  trei terenuri dobândite în perioada 2008 – 2011, dintre care unul în satul Horlești, comuna Rediu, județul Iași, care a fost și concesionat, celelalte două fiind cumpărate.

Citeste si   Costel ALEXE continuă numirile POLITICE! Și-a angajat FINA fără concurs la Palatul CULTURII

La capitolul imobile, soții ACOSTOAIEI dețin împreună patru imobile, dobândite în perioada 2006-2012.

Totodată, cei doi soți, și-au achiziționat și un autoturism, marca BMW X3 și au și un credit bancar la BANCPOST, scadent în anul 2031 în valoare de 84.000 LEI.

Ca angajat al AD MEDIA GROUP, Adrian ACOSTOAIEI are un venit anual de 2544 LEI, iar soția sa Cătălina ACOSTOAIEI, ca jurist în cadrul firmei, încasează 2544 LEI.

Totodată, Cătălina ACOSTOAIEI are încheiat un al doilea contract cu AD MEDIA GROUP, un contract de prestări servicii de pe care încasează anual 22.608 LEI.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ