Share

a lucrările comisiei au participat 6 senatori, Gheorghe Pop, Constantin Cadariu, Császár Károly Zsolt, Mario Oprea și Nicu Fălcoli, iar votul favorabil raportului a fost unul unanim.

Senatorul USR Nicu Fălcoi, Președintele Comisiei de Constituționalitate: „Este important că am reușit să adoptăm raportul, deblocând, astfel, parcursul parlamentar al uneia dintre cele mai importante legi din actuala legislatură. Inițiativa legislativă #FărăPenali, susținută de USR, este o lege a lustrației, care nu va mai permite personalelor care au încălcat legea să mai facă legi în parlament sau să mai conducă administrațiile locale, gestionând banul public. Este acum posibil ca referendumul pentru adoptarea ei să se poată desfășura tot pe 6 decembrie, odată cu alegerile parlamentare.”

Citeste si   VIDEO Ludovic Orban, la lansarea Planului de Redresare: România va ocupa locul cuvenit în rândul națiunilor dezvoltate ale Europei

Senatorul USR Nicu Fălcoi, președintele Comisiei de Constituționalitate, a trimis, ieri, încă o solicitare către Comisia Juridică a Senatului în care cerea reunirea Comisiilor de Constituționalitate și a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări pentru a se putea discuta și redacta raportul în cazul inițiativei cetățenești de revizuire a Constituției „Fără penali în funcții publice.”

Citeste si   Anunțul Guvernului după întâlnirea cu reprezentanții cultelor religioase: Toți au susținut măsurile de protecție decise de autorități

Comisia Juridică s-a întrunit astăzi, la convocarea lui Șerban Nicolae, dar propunerea legislativă #FărăPenali nu s-a aflat pe ordinea de zi. Ședința a fost convocată de Șerban Nicolae care și-a dat demisia din PSD, fapt care atrage de drept pierderea șefiei Comisiei Jurice. Senatorul USR George Dircă a părăsit ședința, în semn de protest față de comiterea unui abuz.

Citeste si   Nicușor Dan: „Am semnat un contract de 300 de milioane de euro cu Ministerul Fondurilor Europene pentru distribuția agentului termic”

Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ