Share

Vom publica în continuare o scrisoare deschisă adresată Patronului EGROS, Constantin RĂDEANU de către chiariașii acestui complex!

Aproape 1000 de persoane au rămas fără venituri în această perioadă, din care câteva sute de familii sunt lipsite în totalitate de orice resurse financiare, activitatea comercială din cadrul Egros fiind unica sursă de venit.

În contractele de locațiune intervenite între locatari și Egros Iași este prevăzut faptul că forța majoră se probează prin obținerea documentelor doveditoare de la Camera de Comerț și Industrie Iași, printr-un aviz, care, culmea, costa 500 de euro.

Mai mult, conducerea Egros, acționând cu o vizibilă rea-credință, prin intermediul firmelor de pază, a interzis locatarilor să și intre în complex și să își ia propria marfă din standuri. Acționarul majoritar al EGROS TRADE SRL este Constantin Rădeanu, iar administratorul societății este Hristea Cristinel Constantin

Ziarul Bună Dimineața Iași” rămâne aproape de comunitatea locală în această perioadă dificilă publicând toate abuzurile sau neregulile produse pe fondul stării de urgență impusă de setul de măsuri adoptat pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

SCRISOARE DESCHISĂ

Vă aducem la cunoștință o serie de evenimente care s-au petrecut în Iași în ultimele zile, în contextul crizei COVID-19 și a reacției unor persoane influente la nivel local – conducerea EGROS TRADE S.R.L. – care exercită presiuni prin intermediul unor nelegiuiri de care întreaga comunitate locală trebuie să ia la cunoștință, pentru că, după cum prea bine știm, la Iași fac legea baronii locali, persoanele influente din punct de vedere financiar și manipulatoare, nu dispozițiile legale care protejează categoriile de persoane defavorizate în această criză – mii de familii care trăiesc din urma desfășurării micilor afaceri comerciale care susțin economia locală.

Vom prezenta, pe scurt, actuala situație de fapt, mai exact abuzurile și nelegiuirile săvârșite de către conducerea Egros – Iași asupra celor câteva sute de chiriași care își desfășoară activitatea comercială în acest spațiu.

Aceste fapte s-au petrecut în următorul context legal:

  • Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212, din 16.03.2020,
  • Ordonanței Militare nr. 2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 232, din 21.03.2020.

După instituirea stării de urgență la nivel național prin decretul prezidențial precizat anterior, ca urmare a agravării răspândirii COVID-19 și pe fondul unei reacții colective tensionate, din cauza îngrijorării provocate de această pandemie, locatarii Egros au solicitat pe de o parte, suspendarea activității comerciale, din cauza riscului crescut de infectare cu noul virus, risc extrem de ridicat în cadrul unui centru comercial de asemenea dimensiuni și cu o asemenea capacitate numerică și, pe de altă parte, suspendarea executării contractelor de locațiune ca urmare a intervenirii unui caz de forță majoră.

Conducerea Egros Iași nu a fost de acord cu aceste solicitări întemeiate ale locatarilor, solicitând executarea în continuare a contractelor, unii dintre locatari chiar semnând un act adițional prin care a operat o reducere a chiriei. Locatarii nu au fost informați corespunzător, motiv pentru care la nivel colectiv s-au instaurat o incertitudine și o reticență legate de următorul aspect: chiriașii, nefiind informați corespunzător, nu au vrut să semneze actul adițional pentru că le-a fost frică de situația în care se vor închide centrele comerciale prin ordonanță militară și ei tot vor trebui să platească în continuare chirie, pentru că au semnat acel act adițional.

Citeste si   Mihai CHIRICA își dă arama pe FAȚĂ, uitând că nu mai este la PSD: începe să-și critice OMOLOGUL liberal de la CLUJ și vrea ”Cerbul de Aur” la IAȘI

Ulterior, conform așteptărilor, a fost adoptată Ordonanța Militară nr. 2/2020, prin care, evident, au fost suspendate activitățile comerciale, pe fondul acestei răspândiri a noului virus care a provocat această pandemie la nivel mondial.

Ordonanța Militară nr. 2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 prevede următorul text legal:

 „Se suspendă temporar activităţile de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici, cu excepţia vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice şi a serviciilor de curăţătorie”.

În contextul instituit legal prin intermediul acestei ordonanțe militare, este mai mult decât evidentă suspendarea activității comerciale în centrele comerciale, printre care, bineînțeles, și complexul comercial din Iași – Egros.

Deși a fost suspendată activitatea comercială în Egros – Iași, conducerea a solicitat într-un mod absolut ilegal și imoral plata în continuare a chiriei de către locatari

Aceștia au apelat, bineînțeles, la prevederile din contractul de locațiune referitoare la forța majoră. Astfel, contractul de locațiune încheiat între locatari și Egros – Iași cuprinde următoarea clauză referitoare la forța majoră:

Forța majoră apară de răspundere partea contractantă care o invocă, în caz de neexecutare totală sau parțială a obligațiilor contractuale. Cazul de forță majoră trebuie notificat celeilalte părți în temen de 5 zile de la producerea acestuia.”

Următorul pas pe care l-au făcut chiriașii a fost, conform clauzelor contractuale, notificarea conducerii Egros cu privire la intervenirea cazului de forță majoră, prin intrarea în vigoare a Ordonanței Militare care interzice desfășurarea activității comerciale

Chiriașii au explicat în notificări că este vorba despre o imposibilitate de executare a contractului, prin faptul că nu mai pot desfășura activitatea comercială – aceasta fiind suspendată – motiv pentru care nu pot efectua plata chiriei rezultată din exercitarea acestei activități comerciale suspendate.

Răspunsul conducerii Egros a fost că, inclusiv în acest context al pandemiei declarate la nivel mondial de OMS, al decretului prezidențial care instituie stare de urgență la nivel național (după aproximativ 20 de ani) și al ordonanțelor militare ce au urmat, prin care se interzice expres desfășurarea activității comerciale, locatarii (tot) trebuie să facă dovada intervenirii forței majore, nu doar să o invoce, pentru că în momentul de față, în care activitatea comercială este interzisă, contractul produce în continuare efecte, adică această chirie rezultând din desfășurarea activității comerciale tot trebuie plătită.

În contractele de locațiune intervenite între locatari și Egros Iași este prevăzut faptul că forța majoră se probează prin obținerea documentelor doveditoare de la Camera de Comerț și Industrie Iași, printr-un aviz, care, culmea, costa 500 de euro

Chiriașii au nevoie de acest document ca să justifice neplata chiriei pentru că se află în imposibilitate materială, ca urmare a interzicerii desfășurării activității comerciale prin ordonanță militară, document eliberat de Camera de Comerț care costă 500 de euro!!!

Citeste si   9.005 cazuri NOI de persoane INFECTATE cu SARS – CoV – 2 pe teritoriul ROMÂNIEI

Este absolut inadmisibil, absurd și demn de schițele lui Caragiale cum, pentru a putea justifica neplata chiriei într-un contract, ca urmare a instituirii stării de urgență, a intervenirii forței majore și a interzicerii desfășurării activității comerciale, este nevoie de un document cerut de conducerea Egros – Iași, document care costa 500 de euro!!! Este evident că locatarii Egros, în acest context al suspendării activității comerciale, nu dispun de resursele financiare pentru a obține acest document solicitat în mod expres de către conducerea Egros – Iași.

Caracterul abuziv al conducerii Egros – Iași depășește absolut orice limite imaginabile

Aproape 1000 de persoane au rămas fără venituri în această perioadă, din care câteva sute de familii sunt lipsite în totalitate de orice resurse financiare, activitatea comercială din cadrul Egros fiind unica sursă de venit.

Este absolut absurd ca în acest context de forță majoră în care, mai mult, activitatea care produce chiriile lunare este și interzisă prin ordonanță militară, conducerea Egros să respingă acceptarea notificărilor prin care se invocă imposibilitatea fortuită de executare a contractului, solicitând în continuare, abuziv și nejustificat, plata chiriei din partea sutelor de locatari care au rămas fără venituri ca urmare a suspendării exercitării activității comerciale, cu consecința rezilierii contractelor de locațiune care produc venituri pentru atâtea sute de persoane.

Mai mult, conducerea Egros, acționând cu o vizibilă rea-credință, prin intermediul firmelor de pază, a interzis locatarilor să și intre în complex și să își ia propria marfă din standuri

Motivul pentru care mulți locatari au încercat să își ia marfa din complexul Egros este frica de a le fi reziliate contractele pentru neplata chiriei și de a le fi blocat accesul în standuri. Conducerea Egros, simțind pericolul de a pierde marfa oamenilor care intenționează să abandoneze standurile, fiindcă nu au resursele financiare de plată a chiriei, a luat această decizie abuzivă și ilegală de a le restricționa accesul locatarilor în standuri pentru a-și lua propria marfă de acolo.

Locatarii au dreptul să își exercite absolut toate drepturile de proprietate asupra mărfii din standuri, marfă care este independentă de contractele de locațiune încheiate cu Egros – Iași. Unii dintre locatari au dorit să își ia marfa din standuri pentru a-și vinde produsele online, în contextul interzicerii desfășurării activității comerciale în centrele comerciale, însă nu au putut să facă acest lucru, din cauza firmei de pază care a executat ordinul conducerii Egros, care a interzis absolut ilegal acest lucru.

Chiria pe care conducerea Egros – Iași o solicită, sub sancțiunea rezilierii contractelor, locatarilor din Egros este absolut NEJUSTIFICATĂ

Contractele de locațiune prevăd expres faptul că forța majoră exonerează de răspundere în caz de neexecutare, locatarii notificând această intervenire a forței majore conform prevederilor din contracte, invocând această imposibilitate obiectivă de plată a chiriei, din cauza interzicerii desfășurării activității comerciale, însă conducerea Egros respinge această invocare a forței majore – deși în contracte este o cauză care exonerează de răspundere – în lipsa dovedirii acesteia prin intermediul unui aviz de la Camera de Comerț Iași care costa 500 de euro!!!

Citeste si   (P) VASILE TOMA, senator PSD IAȘI: „Bugetul SĂNĂTĂȚII trebuie să CREASCĂ de URGENȚĂ! Pulsul sănătății este din ce în ce mai SLAB și mai RAR!”

Ordonanța suspendă activitatea comercială, locatarii nu mai pot desfășura niciun comerț și, implicit, nu mai pot efectua plata chiriei

Este absolut incredibil ce se întamplă: ordonanța suspendă activitatea comercială, locatarii nu mai pot desfășura niciun comerț și, implicit, nu mai pot efectua plata chiriei, iar conducerea Egros – Iași solicită, încă, atât de abuziv, plata chiriei, sub sancțiunea rezilierii contractelor.

Locatarii, disperați, și-au pus speranțele inclusiv în certificatul de urgență care va putea fi obținut în zilele următoare, în contextul intrării în vigoare a „Ordinului nr. 791/2020 privind acordarea certificatelor de situații de urgență operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS-CoV-2”, însă locatarii rămân sceptici în privința acceptării unui astfel de document, în condițiile în care prevederile contractuale condiționează obținerea acestuia de la Camera de Comerț Iași și mai ales, în condițiile acestor abuzuri și a relei-credințe evidente manifestate de către conducerea Egros – Iași.

În ceea ce privește latura etică și morală – este evident că această conducere Egros – Iași ar fi în stare să depășească orice limite ale conștiinței, călcând pe cadavre și profitând de situația extrem de gravă în care se află sute de familii din Iași care își desfășoară activitatea comercială în cadrul acestui complex Egros

Însă, de departe cel mai grav aspect rămâne reaua-credință, încălcarea dispozițiilor legale, nesocotirea unor acte normative și (culmea!) chiar nerespectarea propriilor prevederi contractuale de care nu ține cont conducerea Egros – Iași

Conducerea Egros joacă la cacealma, profită de faptul că oamenii nu își permit să plătească chiria, cu atât mai mult să apeleze la servicii juridice de specialitate, acționând în instanță. Conducerea Egros profită că oamenii sunt disperați că au rămas fără venituri și că în niciun caz nu-și vor permite să acționeze în instanță, neavând resursele necesare. Conducerea Egros mizează pe slăbiciune, pe frică, pe neștiință, pe lipsa unor mijloace financiare, pe imposibilitate fortuită, pe vulnerabilitate și pe îmbogățire ilegală și imorală.

Este vorba de oameni influenți, manipulatori, baroni locali, care profită de faptul că sute de familii trăiesc din pâinea câștigată în acest complex comercial Egros, pentru a se îmbogăți nejustificat și ilegal. Egros – Iași nu ține cont de notificările oamenilor prin care arată că se află în imposibilitate de executare a contractului, cerându-le în continuare să plătească niște bani care nu se justifică, în contextul în care în contracte o astfel de forță majoră exonerează de răspundere.

Mai mult, le și solicită ironic și absolut incredibil să obține niște documente de la Camera de Comerț Iași care costă 500 de euro (!!!), oamenii rămânând fără niciun venit și evident, neavând bani să plătească nicio chirie în acest context legal în care activitatea comercială pe care o prestau a fost interzisă.


Share
DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ