Share

Reporterii Ziarului “Bună Dimineața Iași” au discutat cu social-democratul Flavius-Gabriel Cotea, candidatul PSD la primăria Holboca, despre planurile de viitor ale acestui pentru comună. Ne-a interesat și să îl cunoaștem pe Flavius Cotea ca persoană, prin perspectiva unei auto-caracterizări.

Cine sunteți? Vă rugăm să vă caracterizați în câteva cuvinte.

Numele meu este Cotea Flavius-Gabriel și nu sunt doctor, nici inginer si nici director. Sunt specialist în administrație publică și din postura de administrator public la primaria Holboca inițiez, coordonez și implementez proiecte de interes public în comuna. Am 45 de ani, sunt născut în satul Dancu, sunt căsătorit, am o familie frumoasă cu doi copii și locuiesc în Holboca.

De ce ați optat pentru doctrina social-democrată?

Sunt social-democrat datorită principiilor și valorilor fundamentale ale social-democratiei moderne: libertatea și demnitatea umană, egalitatea șanselor și dreptatea socială,  respectul față de muncă și proprietate, binele public, justiția socială cu principiile statului de drept, solidaritatea umană.

Social-democrația reprezintă la ora actuală o ideologie modernă, orientată spre viitor, o ideologie europeană ancorată și în realitățile naționale, deschisă spre modernizare și dezvoltarea socială.

Ce ar fi important să cunoască alegătorii despre dumneavoastră?

Mă consider o persoană implicată activ în problemele comunității

Mă consider o persoană implicată activ în problemele comunității, vreau în permanență binele aproapelui meu, iubesc oamenii și sunt prietenul lor.

Sunt omul faptelor și cel mai important, așa cum am demonstrat până acum, vin în întâmpinarea oamenilor cu soluții la problemele lor, iar seriozitatea, cinstea și corectitudinea sunt caracterizări general recunoscute.

Cum credeți că sunteți perceput în comunitate ?

Pe om îl cunoşti după cum îţi dă „bună ziua”. Pot să afirm că percepţia este în procent de 80% favorabilă. Tot timpul, am avut o relaţie deschisă cu oamenii. După doispezece ani de activitate în primărie, îi cunosc aproape pe toţi, ştiu despre fiecare ce nemulţumiri are şi încerc, pe cât posibil, să fie cât mai mulţumiţi. Să aibă cât mai multe oportunitati aici, în comună.

Trăiți în HOLBOCA! Ce simțiți ca locuitor al acestei comune?

Trăim într-una din cele mai mari comune din județ

Holboca este ceea ce se numește o comună ,,grea,,. În limbajul obișnuit, asta înseamnă că localitatea are multe probleme de rezolvat, iar oamenii, aflându-se aproape de oraș, au pretenții ridicate în ceea ce privește confortul și gradul de civilizație. Au perfectă dreptate.

Toți știu că trăim într-una din cele mai mari comune din județ, raportat la numărul de locuitori. Este foarte greu sa-i împaci pe toti cei peste 18.000 de locuitori din Holboca. Fiecare are propriile nevoi, propriile dorințe, propriile gânduri despre felul în care ar trebui administrată comuna. Cu toate acestea, am reușit, împreună cu primarul localității, domnul Ștefurac Gheorghe să punem în aplicare planurile care vizau modernizarea comunei.

Am considerat că, o localitate care se respectă trebuie să aibă drumuri moderne, instituții publice și școli pe măsură, iar acestea trebuie să se regăsească în nivelul de trai al cetățenilor. Da, sunt mândru că m-am născut și că trăiesc în această comună și aleg să transmit acest mesaj tuturor locuitorilor din comuna Holboca.

De ce candidati?

Pentru că nu îmi plac neaveniții și minciunile pe care, de o vreme, unii le tot propagă în spațiul public. Minciuna și asumarea unor realizări care nu le pot aparține, atât timp cât altele erau atribuțiile și preocupările lor, nu au nimic în comun cu șansa dezvoltării comunei noastre.

De aceea, știind cât am muncit să dezvoltăm comuna Holboca, nu pot permite, acum, să fie reduse motoarele prin neștiință și viziune limitată.

Ce anume va leagă de localitatea în care vreți să fiți primar ?

Citeste si   Legile Puterii | Eugen Pîrvulescu, despre căderea fiefului Dragnea: ”Județul Teleorman este pregătit să scape de blestem”

,,Drumurile astea sunt viața mea,, îmi spunea cu câteva zile în urmă un sătean din Holboca. M-am uitat întrebător în ochii lui și m-a lămurit. Este agricultor și pe acele drumuri merge de zeci de ani la muncit câmpul sau cu animalele la păscut. Regimul politic nu a avut prea mare importanță pentru el.

De când se știe face aceleași lucruri. Dar drumurile nu au fost întotdeauna așa, nu au fost dintotdeauna asfaltate. Până în urmă cu câțiva ani nu erau decât o cale bătătorită, care, atunci când dădeau ploile sau ninsoarea, se transformau în noroaie. Cam așa am putea rezuma transformările prin care a trecut comuna Holboca în ultimii ani. Pentru că peste tot, cele mai importante sunt drumurile. Ele trebuie să fie bune.

Nu este singura schimbare în bine pentru locuitorii comunei. Au fost construite poduri peste pârâuri în localitate, s-au băgat bani în modernizarea școlilor, s-a extins aducțiunea de apă și de canalizare, s-a modernizat rețeaua de iluminat public stradal, s-a construit o sală de sport și multe altele, iar în urma acestor investiții, comuna Holboca ajunge la nivelul de trai și civilizație al unui oraș.

Am avut o contributie, zic eu, semnificativă în dezvoltarea localității

Am avut o contributie, zic eu, semnificativă în dezvoltarea localității. Am venit în ajutorul locuitorilor să se bucure de un standard de viață mai ridicat, un nivel de trai din ce în ce mai bun. M-am bazat pe cunoștințele de specialitate și pe experiența acumulată în administrația publică, astfel încât să accesez fonduri europene pentru lucrările publice (drumuri, parcuri, școli, grădinițe, terenuri de sport, iluminat public, șamd).

Acestea sunt doar câteva elemente care mă leagă de localitatea în care doresc să fiu primar.

Care a fost contribuția dumneavoastră la viața comunității în ultimii ani ?

Spuneam în anii 2012-2015 că, după ce vom aduce apa, vom face canalizare, vom moderniza prin asfaltare străzile și vom face un iluminat public modern, aici în comuna Holboca va fi ca la oraș.

Ce am promis am realizat, împreună cu cetățenii acestei localități. Comuna a facut, în ultima perioadă de timp pași mari spre modernizare.

Vă invit să observați că am reușit să aducem comuna Holboca pe primul loc în regiunea Nord-Est a României la accesarea fondurilor europene. Investițiile realizate aici au îmbunătățit nivelul de trai.

Nu trebuie să ne oprim din drum, tocmai aici. Va fi greu ca altcineva să mențină ritmul actual de dezvoltare. Ba chiar le va fi greu să întrețină ceea ce am construit până în prezent. Sunt singurul care a inițiat, coordonat, implementat și finalizat, în toate aceste faze, proiectele publice ale comunității din Holboca, ce au fost derulate pe parcursul mai multor ani.

Ce a fost bun în ultimii 4 ani în Comuna Holboca ?

Au fost lucruri extraordinare . Nu mă credeți pe cuvânt. Vedeți deja cu ochii dumneavoastră ce s-a realizat.

Am reușit modernizarea unor drumuri comunale prin asfaltare, am realizat construcția unui drum de exploatație agricolă pentru accesul mai ușor al locuitorilor în zonă, am construit  grădinițe, am realizat o sală de sport modernă, în care tinerii și nu numai își pot petrece timpul liber prin sport. Am construit terenuri de sport, parcuri de joacă pentru copii, spații verzi. Am amenajat parcări publice, am reușit să sprijinim financiar școlile din comună, acestea putându-se compara acum ca infrastructură, cu cele mai moderne școli din municipiul Iași.

De asemenea, în decursul anilor 2016-2020, am reușit să accesăm unele proiecte de primă necesitate pentru locuitorii comunei noastre. Și aici mă refer la proiectele executate privind  extinderea sistemelor de canalizare, proiectele privind modernizarea sistemului de iluminat public stradal cu leduri în toate satele comunei, precum și darea în execuție a lucrărilor privind extinderea aducțiunii cu gaze naturale în satele Cristești, Rusenii Vechi, Rusenii Noi și Orzeni.

Citeste si   Nicușor Dan: „Primăria trebuie să lucreze pentru cetățean”

Am oferit și sprijin financiar pentru biserici și culte, deoarece în comuna Holboca există nouă astfel de lăcașe, unele în constructii, altele în curs de finalizare, printre ele fiind chiar și o biserică – monumet istoric.

Ce vă nemulțumește la evoluția comunei Holboca?

Sunt multe lucruri care mă mulțumesc în comuna noastră, dar sunt și nemulțumiri legate de stagnarea rolului cetățenilor din comunitate în identificarea și sesizarea problemelor locale, lipsa spiritului civic activ al cetățeanului, dar și perseverența privind salubrizarea și protecția mediului.

Dacă atitudinea cetăţeanului faţă de instituţiile publice şi funcţionarii publici este în general negativă, dorinţa sa de implicare este una redusă. Aici este o contradicţie între faptul că cetăţenii, recunosc importanţa participării sau implicării în procesul decizional, şi gradul scăzut în care aceștia participă sau se implică.

Implicarea oamenilor funcţionează mai cu seamă în situaţia în care interesele personale sunt afectate. Uneori, spiritul civic acţionează doar atunci când este vorba despre propriul cartier sau strict de comunitatea din fața porții.

Problemele curente locale, necesitățile permanente de întreținere și dezvoltare a comunei, implicarea oamenilor în identificarea și sesizarea problemelor, fac din cetățeni cel mai important factor în procesul decizional din primărie.

Orice instituție publică ce administrează patrimoniu și resurse financiare locale, asigură liberul acces la informații de interes public, iar în acest context prioritățile decizionale trebuie să fie reprezentate de consultarea cu toți locuitorii.

Care credeți că sunt problemele cu care se confruntă în acest moment, comuna Holboca?

Accesul spre și dinspre municipiul Iasi, starea de degradare în care se află tronsonul de drum Dancu-Doi Baieți, acest drum care traversează comuna pe ruta Iași –Ungheni, reprezenta o problemă vizată de întreaga comunitate,  deoarece este drumul care leagă trei comune de municipiul Iași și pe care circulă intens atât mijloace de transport în comun cât și autoturisme.

Iată că, după ani de solicitări și înscrisuri către administratorul drumului și cu oportunitatea unor fonduri europene, administrația publică locală a găsit soluții pentru refacerea acestuia. Lucrările au început deja și drumul se va realiza.

Pentru că imi doresc să atrag investitori privați în comuna noastră (așa cum am procedat până acum și în zona Carrefour – Rond Tramvai – Dancu), voi demara construirea  unui parc industrial atractiv, ce poate fi o reală oportunitate de creare a unor noi locuri de muncă.

Totodată, pentru a veni în sprijinul tinerilor, vom pune la dispoziție terenurile de la Sere Dancu pentru construirea de locuințe.

De asemenea, sunt justificate solicitările locuitorilor cu privire la extinderea sistemului de canalizare în toată comuna Holboca.

Ce credeti că ar trebui făcut pentru ca viața în comună să fie mai bună ?

În cadrul unor programe europene și guvernamentale, am inițiat proiecte majore de infrastructură 

Vorbeam de fonduri europene. Cred că, odată cu înființarea Grupului de Acțiune Locală GAL Poiana Vlădicăi Holboca-Tomești, atât tinerii din comuna Holboca cât și cei interesați, au aplicat proiecte cu finanțări nerambursabile pentru susținerea și dezvoltarea propriilor afaceri. De asemenea, în cadrul unor programe europene și guvernamentale, am inițiat proiecte majore de infrastructură pentru Comuna Holboca, la care tin foarte mult și pe care doresc să le realizez și aici ma refer la :

–  Amenajare prin asfaltare a peste 11 km de drumuri sătești și comunale în satele Rusenii Noi, Rusenii Vechi, Cristești, Orzeni, Valea Lungă și Holboca

–   Construirea unui Complex Sportiv în sat Holboca, în valoare de peste 450.000 de euro

–   Înființarea unei creșe în sat Dancu, în valoare de 1 million de euro

Citeste si   Iată CUM BLOCHEAZĂ directorul Virgil BABÂI dezvoltarea comunei DOBROVĂȚ!? S-au obținut 28 din cele 29 de AVIZE

–  Construirea unei grădinițe cu program prelungit în sat Holboca în valoare de peste 500.000 euro

–  Amenajarea clădirii, dotarea școlii și construirea unui teren de sport la Școala „Ștefan cel Mare” – Dancu proiect în valoare de 1,6 milioane de euro

Aceste proiecte la care am lucrat au fost evaluate și sunt declarate eligibile, urmând a fi demarată procedura de achiziție și execuție, imediat după semnarea contractelor de finanțare.

Toate acestea arată standardul ridicat în care se află comuna Holboca precum și evoluția îmbucurătoare a lucrurilor în general. Împreună creștem satul românesc și sunt mândru de acest lucru.

Ce ar trebui să întreprindă Consiliul Județean Iași pentru ca viața în comuna Holboca să fie mai bună ?

Cred că, creearea unei infrastructuri de drumuri bune pentru accesul spre și dinspre municipiul Iași, reprezintă, așa cum se poate observa, una din prioritățile Consiliului Județean Iași. De asemenea, strategiile de dezvoltare pe termen mediu și lung ar trebui să cuprindă măsuri și facilități pentru crearea de noi locuri de muncă pentru cetățenii Zonei Metropolitane.

Zona metropolitană are resurse și posibilități să ofere investitorilor cadrul necesar înființării unor centre de afaceri pentru crearea de noi locuri de muncă. Un rol foarte important în atragerea fondurilor europene în perioada 2020-2024 îl constituie parteneriatul teritorial și strategiile de dezvoltare locală. Acestea ajută la dezvoltarea comunităților și trebuie să acopere aria metropolitană pentru apropierea rural-urban în dezvoltarea durabilă.

De aceea consider că, Asocierea Intercomunitară este utilă și Consiliul Județean trebuie să aibă un rol foarte important pentru a sprijini funcționarea unor astfel de asociații, de transport public, de salubritate, de ordine și liniște publică ș.a.m.d.

 Care sunt trei motive pentru care ar trebui să fiți ales ?

Am reușit să ridicăm standardul de viață și nivelul de trai

Vă invit să observați că în ultimii șase ani, populația comunei a crescut cu peste 1.500 de locuitori pe an. Este o dovadă clară că am reușit să ridicăm standardul de viață și nivelul de trai în comuna Holboca. Dacă în anii 2000 comuna avea între 8.000 și 9.000 de locuitori, astăzi populația comunei a ajuns la peste 18000 de suflete. Poate vă intrebați de ce o creștere așa rapidă a populației.

Pentru faptul că, aici în administrație există și oameni profesioniști care permanent, sunt la dispoziția locuitorilor și care au o viziune deschisă asupra modului în care trebuie administrată comuna.

Alt motiv ar fi continuitatea. Pun suflet în toate proiectele. Important este să îți dorești să faci ceva pentru comuna unde te-ai născut. Să asculți părerile și nevoile oamenilor, să vii în întâmpinarea lor cu soluții.

Trebuie să știi să îi motivezi pe oameni să aibă încredere și asta nu se poate fără rezultate. Oamenii sunt sătui de promisiuni, ei vor fapte vizibile. Dacă văd că ai început ceva, că vrei să faci ceva folositor pentru comunitate, normal că te vor susține în continuare. Important este să încerci să îi mulțumești pe cât mai mulți și să cunoști nevoile lor.

Într-adevăr, nu ai cum să-i mulțumești pe toți, dar trebuie să vadă și să simtă că ai făcut tot ce a depins de tine omenește, pentru a-i ajuta.

Cel mai important este să nu-i dezamăgești, iar eu consider că toți oamenii care mă cunosc, au beneficiat și beneficiază în continuare de tot sprijinul meu. Comuna Holboca nu are nevoie de experințe greșite și de un regres, tocmai în plină dezvoltare.

Voi face tot ce îmi stă în puteri și competențe pentru siguranța unui trai mai bun.

Uniți vom învinge.


Share

LĂSAȚI UN MESAJ