Share

 

Declarația deputatului liberal a fost făcută la dezbaterile din Camera Deputaţilor pe Ordonanţa de Urgență prin care dublarea alocaţiilor copiilor a fost amânată de Guvernul Orban până la 1 august.

PSD a anunțat că Guvernul trebuie să plătească aceste alocaţii majorate imediat, și nu peste două luni.

Deputatul PNL Florin Roman a spus că Guvernul va majora alocaţiile copiilor, aşa cum a făcut-o de două ori până acum, prin legile depuse de Cristina Pocora şi Robert Sighiartău: „PNL va majora şi alocaţiile şi pensiile. (…) Dacă cineva a uitat, domnul Dragnea era foarte nervos la acest microfon și gesticula că liberalii erau iresponsabili”.

Citeste si   Marcel Ciolacu: Moțiunea de cenzură va trece 100% și avem și o propunere de prim-ministru

Roman a explicat că efortul bugetar îl reprezintă întreaga sumă pentru investiţii din buget.

„Ştim factura neplătită de PSD, şi acum a venit şi pandemia”, a spus Roman.

„Noi vă propunem să vă ţineţi de cuvânt, haideţi, nu mai blocaţi impozitarea pensiilor speciale, avem acel amendament, la Ordonanţa 29, care nu se discută de săptămâni întregi, şi sigur că putem majora şi alocaţiile şi pensiile, dacă sunteţi de acord cu impozitarea pensiilor speciale. (…) Renunțați la a mai susține pensiile speciale, acceptați impozitarea pensiilor speciale și atunci vom avea banii necesari pentru cele două creșteri”, a declarat  Roman.

Citeste si   Violeta Alexandru crede în victoria liberalilor în alegerile locale din București

Pe 14 ianuarie acest an, Legea dublării alocațiilor a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. După două zile, Guvernul Orban a adoptat o OUG pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a legii până la 1 august, odată cu rectificarea bugetară. 

În decembrie 2019, dublarea alocației pentru copii, propusă de PSD, a primit votul final, în Camera Deputaților. Alocațiile vorcrește la 300 de lei pentru copiii între 2 și 18 ani și la 600 de lei pentru copiii până în 2 ani şi cei cu dizabilități. 

Citeste si   Miron Mitrea: Victor Ponta o șantajează pe Gabriela Firea, vrea o alianță cu PSD, dar nu va participa la locale în Capitală

Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ