Share

Cu o experiență de 25 de ani în administrația publică, fostul Prefect al județului Suceava, Florin SINESCU a luat decizia de a candida din partea partidului Pro România pentru poziția de Președinte a Consiliului Județean Suceava.

Pe parcursul acestui interviu, vom încerca să aflăm care sunt planurile candidatului Florin Sinescu pentru Consiliul Județean Suceava, în eventualitatea în care cetățenii vor decide că el este cel mai potrivit pentru a decide destinul județului Suceava în următorii patru ani.

Rep: Domnule Sinescu, ce v-a determinat să intrați în cursa pentru ocuparea poziției de primar al municipiului Suceava?

Florin SINESCU: În primul rând motivația decurge din faptul că m-am născut în Suceava,

am învățat aici, am crescut și viața mea este legată de Suceava. Din păcate, în ultimii 16 ani de zile asistăm la o subdezvoltare sau la o dezvoltare prea puțin centrată pe nevoile sucevenilor și ale Sucevei.

Sigur, mă simt dator ca sucevean să mă implic în această bătălie pentru prima dată. Nu am mai candidat. Sper ca, împreună cu colegii mei din viitorul Consiliu Local, împreună cu domnul Cătălin Nechifor la Consiliul Județean, să putem să putem implementa planurile de dezvoltare pe care le avem atât pentru Municipiul cât și pentru județul Suceava.

Rep: Cum apreciați că s-a gestionat sub aspectul infrastructurii medicale pandemia care a lovit Suceava în primavera acestui an?

F.S: Dacă vorbim de acest necaz, în 26 februarie, perioadă în care eu am început  să fac publică intenția mea de a candida la primăria Municipiului Suceava, spuneam atunci că nu se pune problema în România dacă vom avea vreun caz de COVID-19. Problema se pune ”când?” și ”la ce nivel?”.

Din păcate, chiar în acea seara, a apărut primul caz, undeva prin sudul României și iată am ajuns la peste 25.000 de cazuri la nivel național și Suceava sigur a ajuns în acest moment să ocupe primele locuri din păcate, cu acest număr mare de cazuri. Din păcate și foarte multe decese, deci categoric eu cred că aici au fost destul de multe probleme legate de gestionarea rezistenței virusului COVID-19 în rândul populației din județul Suceava.

”Trebuie să învățăm din aceste greșeli pe care le-am făcut, ideea este să nu le mai repetăm”

N-am mai avut asemenea evenimente! Una este să ai inundații, să ai incendii, dar o luptă cu un inamic pe care nu îl vezi cu siguranță este puțin mai complicată, dar categoric este important  să înțelegem că trebuie în primul rând să învățăm și să nu mai repetăm aceste greșeli care s-au făcut la nivelul județului Suceava.

Citeste si   Marian ANDRONACHE(PMP): ” Nu TOLERĂM astfel de situații, în care DEMNITATEA poate fi dată deoparte pentru INTERESE de moment”

Rep: Considerați că structurile de conducere ale Primariei au luat măsurile necesare stimulării mediului economic sucevean greu încercat de interdicțiile impuse pentru limitarea efectelor pandemiei?

F.S: Mă gândesc la prima zi de după starea de urgență, când în fața Primăriei Municipiului Suceava erau undeva la 100 de cetățeni ce veneau să-și plătească taxa de impozite locale, atât persoane fizice cât și persoane juridice.

Această stare de fapt se produce din cauza faptului că nici până la această dată Municipiul Suceava nu are un program de digitalizare a tot ceea ce înseamnă plata taxelor și impozitelor locale astfel încât să nu fie necesară prezența publicului, cetățenilor la ghișee. Este necesar să se poată face plata online ca în orice stat civilizat.

Dar cred că se puteau face într-adevăr mai multe! În momentul în care îți vine armata și îți spală străzile din municipiul Suceava eu cred că situația vorbește de la sine.

Rep: Una dintre cele mai serioase probleme ridicate de mediul de afaceri din Suceava vizează lipsa forței de muncă. În principal, această diminuare semnificativă este generată de migrația forței de muncă spre marile concentrări urbane ale României dar și spre țările Uniunii Europene! Ce soluții locale credeți că s-ar impune pentru stoparea exodului?

 Nu avem un investitor serios în Municipiul Suceava și din păcate Municipiul Suceava pare să nu mai reprezinte o opțiune pentru generațiile care vin”

F.S: Din păcate acest lucru se întâmplă de foarte mult timp, cum spuneam de peste 16 ani. Nu avem un investitor serios în Municipiul Suceava și din păcate, Municipiul Suceava pare să nu mai reprezinte o opțiune pentru generațiile care vin. Din acest punct de vedere aici cred că s-a greșit cu mult timp în urmă și din păcate încă nu reușim să-i ținem în Suceava.

După absolvire, studenții suceveni pleacă către Cluj, Brașov, Iași, București și bineînțeles în afara țării. Este nevoie de un mediu mult mai prielnic pentru mediul de afaceri, de a crea un parc industrial în care să atragem acești investitori astfel încât să putem să le acordăm facilități.

Citeste si   În comuna VALEA MOLDOVEI se lucrează la EXTINDEREA rețelei de apă și CANALIZARE

Nu vor veni peste noapte, nici nu vor găsi forță de muncă foarte repede. Din păcate este o bătălie care pare că am pierdut-o, dar eu cred că încet, încet se poate recupera. Pentru mediul de afaceri trebuie să oferim o zonă mult mai atractivă în ceea ce privește zona de taxe și impozite, facilități care pot fi adăugate mediului de afaceri, pentru că sigur acești bani se reîntorc ulterior către bugetul local prin ceea ce înseamnă impozitele pe salariile persoanelor care vor lucra în Suceava.

Rep: Cum apreciați oportunitatea unei strategii care să vizeze atragerea investițiilor străine în municipiul Suceava?

”O autostradă cu vest-ul este cea care ne interesează cel mai mult pe noi pentru a trece Carpații”

F.S: Din păcate vorbind de regiunea de nord-est care este regiunea cea mai săracă din Uniunea Europeană și este nevoie de o strategie atât națională, cât și județeană. În primul rând, lucru de care avem nevoie este Autostrada care ar trebui să ne lege de Vest-ul

țării.

O autostradă cu Bucureștiul, în acest moment nu aduce o plus valoare  din punct de vedere economic. O autostradă cu vest-ul este cea care ne interesează cel mai mult pe noi pentru a trece Carpații.

Rep: În județele Moldovei au început să apară tot mai multe Parcuri Industriale! Există condițiile necesare înființării unui asemenea proiect și la Suceava?

F.S: În ceea ce privește Parcul Industrial și dezvoltarea Municipiului Suceava nu mai putem gândi strict în limitele administrative ale municipiului.

Așa cum spuneam și înainte de pandemie, noi trebuie să gândim la nivel macro, în sensul de a aborda zona metropolitană a municipiului Suceava și zonele limitrofe cum ar fi: Ipotești, Mitocu Dragomirnei, Moara deoarece acolo sunt mulți cetățeni care au domiciliul în Suceava, dar și-au făcut o a doua locuință în aceste zone, însă continua să lucreze în municipiu.

”Soluția ne-au arătat-o sucevenii cu mult timp în urmă când au migrat către aceste localități limitrofe ale municipiului unde și-au edificat locuințe”

Deci, soluția de a dezvolta un Parc Industrial poate fi realizată doar în zona metropolitană și acolo pot fi găsite soluții cu privire la amplasamentele din teren și facilitățile de acces la toate utilitățile. Vedem cu toții, amprenta la sol în municipiul Suceava este foarte ocupată de construcții.

Citeste si   Schimb ILEGAL de valută în municipiul FĂLTICENI! POLIȚIȘTII au CONFISCAT suma de 495 lei și 550 euro

Practic, au fost înghesuite foarte multe construcții, nu am mers pe vertical și în momentul de față suntem un municipiu sufocat, fără perspectivă și cu o rețea stradală care este în acest moment total inoportună.

Rep: Cât de cunoscut este proiectul ITI – Țara de Sus în Suceava? Ar putea genera acest proiect finanțat de UE  soluții economice pentru municipiul si județul nostru?

”Aceste oportunități sau extins considerabil în toate județele de la nivelul României”

F.S: Este un proiect foarte important! Vreau să reamintesc că mai există un proiect numit ”Țările Dunărene”, în care inclusiv și noi ca județ am putea participa chiar dacă nu suntem pe malul Dunării. Aceste oportunități s-au extins considerabil în toate județele de la nivelul României.

Este important să faci asemenea proiecte, cu o singură condiție, să existe o strategie foarte clară de dezvoltare, să nu gândești punctual doar un anumit proiect și este necesar ca fiecare proiect să facă parte dintr-o întreagă strategie astfel încât zona economică și turistică să fie puse în valoare.

Rep: Este posibilă o dezvoltare accentuată a turismului din Bucovina? Putem spera la proiecte de anvergură care să crească semnificativ numărul de turiști care să acceseze frumusețea Sucevei? 

”Este nevoie să ajungem la performanța de a ”ține” turistul în Suceava mai mult”

F.S: Este nevoie în primul rând de a gândi acestă zonă, pe care din păcate până în acest moment nu am dezvoltat-o deloc, ca fiind una benefică și necesară comunității. Este nevoie să ajungem la performanța de a ”ține” turistul în Suceava mai mult.

Suntem în acest moment într-o zonă de turism de tranzit, spre 2,1 nopți pentru fiecare turist care vine în Suceava. Este nevoie să creăm acestă zonă de atracții, să dezvoltăm parcuri de atracție la nivelul județului, lucru pe care oamenii vedem că le îndrăgesc și să le facilităm accesul către natură pentru a se bucura de frumusețile cu care Bucovina a fost binecuvântată!.

 


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ