Nici bine nu s-au instalat în funcții și liberalii ieșeni au început să demonstreze deja cât sunt de flămânzi

Liber la combinații! Acesta pare adevăratul principiu după care acționează liberalii ieșeni, proaspăt instalați în fotoliile guvernamentale.

Surse apropiate PNL Iași, ne-au informat asupra unei discuții purtate ieri (marti – n.r.), de către Ministrul Costel ALEXE și un alt liberal ieșean, Petru AVRAM.

Petru Avram este un controversat fost director din cadrul ABA Prut-Barlad, în continuare angajat al aceleiași instituții. În decursul acestei zile, Avram ar urma să se deplaseze la Ministerul Mediului unde ar fi programată o intâlnire cu colegul acestuia, nou-numitul ministru Costel ALEXE.

Ministrul Costel ALEXE intenționează să îl numească pe AVRAM Secretar de Stat la Mediu 

Numirea în funcția de Secretar de Stat la Mediu a liberalului Petru Avram ar putea să se producă după o pregătire prealabilă pusă la punct de către cei doi.

Se pare că Alexe intenționează să îl numească mai întâi pe Avram în funcția de Director al ABA Prut-Barlad în perioada următoare.

Mutarea aceasta ar putea reprezenta un pas intermediar pregătit de cei doi, punctul final fiind de fapt numirea lui Avram pe poziția de SECRETAR de STAT la Ministerul Mediului, în ministeriatul asigurat de către deputatul liberal, Costel ALEXE.

Aceleași surse ne-au informat că între cei doi, ar exista și o relație de rudenie.

Petru Avram, un samsar de mașini specializat pe vânzarea în România a autoturismelor din Marea Britanie

Trecutul lui Avram se pare că nu îl recomandă pentru ocuparea funcției de Director al ABA Prut – Bârlad, funcție pe care a mai ocupat-o și în trecut.

Avram s-a evidențiat în 2017 ca urmare a unui esec înregistrat după desfășurarea unei acțiuni soldate cu poluarea cu hidrocarburi a râurilor Nicolina, Bahlui, Jijia și Prut. Din cauza amatorismului demonstrat de Avram în funcția de Director al instituției mai sus menționate s-a iscat un scandal international intre Romania si Republica Moldova privind afectarea surselor de apa ale celor doua tari,

Presa ieșeană a catalogat acțiunea ca fiind una generată de neaplicarea corespunzătoare a programelor specifice SAPAROM si a neutilizarii mijloacelor aflate la dispozitie din cadrul proiectului WATMAN.

Un alt semn mare de întrebare ridicat la adresa fostului director Avram a fost legat de o serie de acuzații formulate de proprii salariați.  Aceste acțiuni s-au manifestat prin cercetari disciplinare, concedieri abuzive, actiuni de abuz si amenintari impotriva unor membri ai sindicatelor de la SGA Botosani, Iasi, Vaslui si Galati.

Acest personaj, considerat de către liberalii ieșeni una dintre “săgețile” PSD infiltrate în PNL Iași, este considerat ca fiind complet nepotrivit pentru poziția de director și cu atât mai puțin pentru posibila funcție de Secretar la Ministerul Mediului.

5 COMENTARII

  1. Angajatii nemultumiti fiind Trofin Nicolea si Roxana Chiruta, primul cu saptamani de nemotivate si 850 zile de concesiu medical si a doua cu 32 zile de nemotivate si 820 zile de concsiu medical! 🙂

    • Directorul SGA Iasi la concursul de la Rediu, a chemat comisia de concurs, la ora 12.00, dupa ce la ora 10.00 acestia scrisesera un raport de concurs in care castigator era un domn si i-a pus sa scrie alt raport in care sa o dea castigatoare pe ruda de sange a secretarei, care ii este si iubita. Astfel fraudand acel concurs. Secretara comisiei de concurs, verisoara sefului de resurse umane, a rupt raportul de concurs scris la 10.00 si alaturi de comisie, la presiunea directorului de sga iasi, a scris la ora 12.00 alt raport, fals scris sub presiunea amenintarilor.

  2. Seful exploatarii si mecanizarii s-a apucat de scris? Pupilul lui Cretu, zis si colectorul. Hotii aia ar trebui sa fie in articolul vostru. Gabi si Trofin fraudatorii de examene. Astia doi folosesc utilajele institutiei pentru lucrari private si iau bani pe inchiriere. Asta de la exploatare e un sarpe cu clopotei silentiosi.

  3. Coplilul meu de suflet ,Avram are saracul cateva dosare penale ,plus angajarile pe invers ,pe care le-a facut ! Sunt mandru de el ,e tot penal ca si mine !

LĂSAȚI UN MESAJ