După ani de procese şi achitări pe bandă rulantă, oficialii de la UMF rup tăcerea!

Punct final în procesul în care fostul rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa”, Vasile Astărăstoae a fost judecat pentru mai multe capete de acuzare, în legătură cu prejudicierea unui proiect european.

Curtea de Apel Suceava a decis ieri să-i achite atât pe fostul rector, cât și pe ceilalți inculpați din dosar, printre care fostul director administrativ Daniela Druguş și fostul director al Centrului de Comunicaţii al UMF Iași, Adrian Ciureanu.

Achitările vin după ce, în prima instanţă, Tribunalul Suceava a pronunțat condamnări în acest dosar. Decizia de ieri este definitivă, iar sechestrele puse pe imobilele celor judecați au fost ridicate.

Soluția de luni vine după o judecata a apelului de un an și jumătate în care s-au anulat pe banda rulanta zeci de înscrisuri, adrese, note de redare întocmite de/cu sprijinul Serviciului Roman de Informații, fiind totodată distruse un număr total de 31 suporturi optice care conțineau înregistrări ale convorbirilor telefonice și interceptări în mediul ambiental efectuate nelegal de SRI.

OFICIALII de la UMF Iași au rupt tăcerea după ce au fost achitați

După sentința dată de Curtea de Apel Suceava, oficialii de la UMF Iași, printre care, fostul director administrativ Daniela DRUGUȘ, Adrian CIUREANU și avocatul Cătălin BOACNĂ, au susținut o conferință de presă organizată cu ocazia pronunțării definitive a Justiției în dosarul cunoscut de opinia publică sub numele „Corupție la UMF Iași” marți, 3 decembrie 2019.

Adrian CIUREANU, profesor al Universității de „Medicină și Farmacie” Iași: ”Acest dosar a dus la o degradare a imaginii Universității”

”În afară de consumul în timp, a fost un foarte mare consum în ceea ce privește probitatea noastră în fața studenților în primul rând și în fața colegilor noștri în al doilea rând. Eu sunt convins că mulți oameni și mai ales familiile noastre nu au crezut aceste aberații referitor la noi însă studenții noștri colegii noștri na fost afectată imaginea.

Proprii agende au dus la acest dosar de nouă ani. Sunt convins că a fost un dosar fabricat mai ales prin prisma sentinței finale deoarece în sentință se precizează că fapta, nu există.
Din județele țării noastre, viitorii studenți pleacă la Târgu Mureș fie la Cluj-Napoca din cauza acestui dosar care a adus la o degradare a imaginii Universității”, a declarat Adrian CIUREANU, profesor al Universității de „Medicină și Farmacie Gr. T. Popa” Iași.

Daniela DRUGUȘ, fost director al Universității de Medicină și Farmacie Iași: ”Faptul că am luat mită pentru instituție publică este de o aberație clară și juridic nu are fundament”

”Sigur că soluția de achitare de la Curtea de Apel Suceava, o consider un real succes, mai ales că este plătită cu un preț atât de mare. Așa cum am precizat sunt nouă ani din viața noastră care pentru mine, pentru cei implicați și pentru familiile noastre înseamnă o strângere a activității noastre profesionale, înseamnă multe lacrimi.

Nimeni dintre noi nu a înțeles nopțile în care am stat în arest. Când am înțeles ce este cu această faptă de luare de mită în favoarea unei instituții publice, mărturisesc sincer că dacă eu voi fi condamnată eram în stare să fiu alergătorul cu tricolorul pe el, cu o pancartă pe care ar fi trebuit să fie scris ”Cel mai prost funcționar public”.

Faptul că am luat mită pentru instituție publică este de o aberație clară și juridic nu are fundament”, a declarat Daniela DRUGUȘ, fost director al Universității de ”Medicină și Farmacie Gr. T. Popa” Iași.

Cătălin BOACNĂ, avocat: ”Consider că nu este o victorie a noastră, a avocaților sau a inculpaților, ci este o victorie a adevărului”

„În mod evident, am avut încredere într-un act de justiție corect, neviciat de interese ascunse. Consider că nu este o victorie a noastră, a avocaților sau a inculpaților, ci este o victorie a adevărului.

Achitarea a fost decisă în temeiul art. 16 lit. a, întrucât fapta nu există. Deși în cazul mai multor infracțiuni chiar reprezentantul Ministerului Public a solicitat constatarea prescripției faptei, noi am solicitat să ne judecăm până la capăt și am cerut instanței să se pronunțe cu privire la vinovăția sau nevinovăția inculpaților.

În mod evident, am avut încredere într-un act de justiție corect, neviciat de interese ascunse. Consider că nu este o victorie a noastră, a avocaților sau a inculpaților, ci este o victorie a adevărului. După nouă ani de judecată, după sute de termene, după stres și emoție, instanța a constatat ceea ce toți acuzații au susținut de la început: nevinovăția. Nu au făcut absolut nimic greșit, ci au lucrat doar în interesul universității de medicină din Iași”, a explicat avocatul Cătălin BOACNĂ.

 

LĂSAȚI UN MESAJ