Share

Reprezentantii ​Politiei Romane au anuntat in aceasta dimineata ca Sebastian Ghita a fost prins la Belgrad

Autoritatile au inceput demersurile pentru extradarea afaceristului care era dat in urmarire de cateva luni.

ACTUALIZARE 7:00 Fostul deputat era însoțit de fratele său în momentul arestării.

ACTUALIZARE 6:52. În momentul reținerii, el avea asupra lui acte false, dându-se drept cetățean sloven.

„În urma activităţilor investigative complexe şi a informaţiilor furnizate de Direcţia Operaţiuni Speciale şi Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române, in cursul acestei nopţi, in Belgrad, a fost localizat şi reţinut, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian”, anunţă IGPR într-un comunicat în care precizează că „în momentul depistarii, cel în cauză a prezentat pentru legitimare, documente false, care prezintă însemnele unui stat din U.E”

ACTUALIZARE 6:50 Polițiștii români au fost ajutați de colegii lor sârbi pentru capturarea lui Sebastian Ghiță.


CITEȘTE ȘI …

TESTAMENTUL lui Sebastian GHIŢĂ II. DEZVALUIRILE care au socat ROMANIA


Informații despre prezența lui în Serbia au mai circulat la un moment dat în presă, dar au fost negate ferm de Ghiță

Fostul deputat dispăruse din țară din luna decembrie, în condițiile în care este cercetat în mai multe dosare penale, și era dat în urmărire internațională, informează digi24.ro.

Poliţia Română mulţumeşte reprezentanţilor instituţiilor de aplicare a legii din Serbia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Turcia, Muntenegru, Croaţia, Austria, Italia şi Franţa, precum şi partenerilor interni, pentru cooperarea în acest caz.

Ghiţă a dispărut în 21 decembrie 2016 şi a fost iniţial dat în urmărire naţională după ce a încălat termenii controlului judiciar.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ