Consilierii Județeni UNPR au aderat la grupul PSD

În ședința de Consiliu Județean care a avut loc ieri, (20.11 – n.r.), au existat pe ordinea de zi 48 de proiecte.

Înainte de votarea ordinii de zi, președintele Maricel Popa a anunțat aderarea celor doi consilieri UNPR la grupul PSD. De altfel, Mircea MANOLACHE, consilier județean din partea UNPR Iași, a anunțat că fuziunea PSD-UNPR, a avut la nivel național.

În acest context, la nivel național, Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat că există posibilitatea fuziunii între partidul său și UNPR, partidul fondat de către Gabriel Oprea

„Este dorinţa UNPR-ului, luăm în calcul acest lucru, vom discuta acest subiect în cadrul Comitetului Executiv Naţional. Am văzut dorinţa mai multor sindicate de a semna acord de cooperare, mai multe partide politice, partide care nu sunt parlamentare. Ne bucură că există această dorinţă de a veni către PSD”, a afirmat, duminică, Viorica Dăncilă.

După eșecul finalizării fuziunii cu PMP, în iunie 2018, UNPR s-a reorganizat ca partid de sine stătător, iar la finele anului trecut, Gabriel Oprea a fost ales din nou președintele formațiunii.

Mircea MANOLACHE, consilier județean: ”Eu personal o voi vota pe doamna Dăncilă, deorece de data aceasta doresc un român la conducerea țării”

”Ultimele evenimente și sondaje arată clar că în acest moment există doi competitori, doamna Dăncilă și domnul Iohannis. După o analiză făcută la rece, conducerea UNPR și mă refer aici la conducerea centrală, a hotărât ca această alință între PSD-UNPR să aibe loc. Deci, noi astăzi, în baza fuziunii, am făcut acest pas și la nivelul Iașului.

După cum bine știți, noi avem un statut, pe care îl respectăm cu sfințenie. Noi am votat mereu proiectele județului și vom face același lucru și în această echipă în care am intrat. Invit toții românii la vot, eu personal o voi vota pe doamna Dăncilă, deorece de data aceasta doresc un român la conducerea țării”, a declarat consilierul județean, Mircea MANOLACHE

Maricel POPA, președintele Consiliului Județean Iași: ”Cei doi consilieri UNPR, mereu au votat proiectele Iașului. Eu le mulțumesc pentru decizia luată”

LĂSAȚI UN MESAJ