Anul acesta, pe 15 noiembrie, Salvați Copiii Iași va organiza ”Gala Zâmbet în Dar” la Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” Iași.

Gala Zâmbet în Dar va celebra generozitatea, prietenia și dragul de oameni, iar într-un cadru încărcat de istorie și poveste, participanții și organizatorii vor putea susține cu toții dreptul la educație al copiilor

Viața este într-adevăr o reprezentație a unui spectacol. Puncte culminante, intrigi, mai multe planuri, personaje, naratori, autori – toate acestea pun cap la cap opera noastră ca indivizi. 

De cele mai multe ori vom fi percepuți după rolul pe care îl avem în raport cu ceilalți din jurul nostru (personaje la fel de ample ca și noi). Faptele bune ne pun într-o lumină de reflector care vine din suflet. 

Este momentul să facem ceva pentru cei ce au atâta nevoie de ajutor.
Dacă vrei să oferi sprijin precum și să facilitezi dreptul la educație pentru un copil de la Salvați Copiii Iași, fii un actor, nu un spectator! Fă ca această piesă să aibă un HAPPY END și sigur un copil va fi fericit la rândul lui.

Teatrul este arealul unde oamenii vin să vadă realitățile vieții, situații sociale, întâmplări și un curs miniatural al lumii. Salvați Copiii Iași încearcă să pună an de an în scenă o piesă care are menirea de a strange tot ce este atât de necesar pentru educația copiilor pe care îi ocrotesc cu deosebită grijă.

Povestea Galei Zâmbet în Dar e povestea provocărilor și dificultăților depășite prin implicarea oamenilor de bine. E povestea care prin bucuria ajutorului acordat la timp, vine cu un „happy end” pentru destine care altfel se pot frânge sub ochii noștri.

Participanții vor avea parte de o piesă de teatru în premieră, cocktail, licitație tăcută de experiențe și obiecte deosebite. Toate acestea vor fi prezentate de către gazda evenimentului, Irina Schrotter. 

Fii și tu făuritor de bine. Rezervă-ți un loc la Gala Zâmbet în dar și facilitează accesul la educație pentru unul din copiii de la Salvați Copiii Iași. Pe 15 noiembrie, vino alături de Salvați copiii Iași la gala faptelor bune.

LĂSAȚI UN MESAJ