Share

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat în cursul zilei de astăzi(21.09.n.r.) că a primit planul de urbanism zonal pentru ca Parcul Industrial Bucovina I să funcționeze. S-a primit aprobarea înființării unui parc industrial pe o suprafață de 13 hectare în apropierea Aeroportului „Ștefan cel Mare ” Suceava.

„Autoritatea Aeronautică Română ne-a dat acordul de principiu, a fost făcut un studiu special de obstacolare, adică cel care reglementează regimul de înălțime a construcțiilor din acest parc. Urmează ca primăriile Dumbrăveni și Salcea să aibă dezbatere publică a acestui PUZ pentru că terenuri din parc sunt și a acestor primării, după care urmează să dăm drumul la procedura de concesionare a terenurilor care le avem aici către această instituție a Parcului Bucovina, aprobarea regulamentului de funcționare.

„Avem deja mai multe solicitări pentru investitori care vor să vină să investească aici în parc”

Avem deja mai multe solicitări pentru investitori care vor să vină să investească aici în parc. Sunt și hale disponibile pentru închiriat, dar și terenuri pentru construcția altor spații industriale într-o zonă extrem de avantajoasă, aproape de Suceava, aproape de gară, foarte aproape de aeroport cu toate utilitățile.”, a declarat Gheorghe Flutur.


Share
Citeste si   Tot mai multe LOCALITĂȚI din județul SUCEAVA se pregătesc pentru RACORDARE la GAZ METAN
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ