Share

Guvernul liberal a alocat fonduri pentru achiziția aparaturii necesare deschiderii noului spital din Fălticeni și așteaptă acest moment pentru că lucrările la acest spital au durat cât toate mandatele adunate de parlamentar a lui Ioan Stan, parlamentarul de Fălticeni.

Din cele 20 de milioane de lei necesare Spitalului Fălticeni, aflat în subordinea Primăriei Fălticeni, Guvernul liberal a alocat 15 milioane de lei.

Durează foarte mult punerea în funcțiune și aștept ziua deschiderii. Cel puțin, în urma investiției susținute de mai multe guverne, Fălticeni va avea un spital nou și modern, dar în urma mandatelor de parlamentar ale domnului Ioan Stan nu rămâne NIMIC.

Citeste si   Suceava: 50 de mame au finalizat cursurile de antreprenoriat prin proiectul 'Mommypreneurs', implementat de USV

Important este CĂ, de când a venit Guvernul liberal la conducere, în județul Suceava sunt investiții în toate localitățile indiferent de culoarea politică a primarilor, ceea ce îi dă fiori reci președintelui PSD Suceava.

După alegerile din 27 septembrie vom vedea dacă Ioan Stan va fi apreciat de conducerea partidului pentru ceea ce a realizat în județ și dacă va mai avea susținerea necesară pentru o candidatură. Aștept însă cu nerăbdare, domnule Stan, alegerile parlamentare, dacă veți mai fi pus pe listă, să vă întreb răspicat, cu subiect și predicat, ce ați făcut pentru aceste județ.

Citeste si   VEZI situația EPIDEMIOLOGICĂ la nivelul țării! Pe teritoriul ROMÂNIEI, au fost CONFIRMATE 217.216  cazuri de persoane INFECTATE cu noul coronavirus

După ce în anul 2008, când PSD avea monopol total asupra județului Suceava, anul pe care n-o să-l uitați după ce v-am bătut în alegeri, acum nu reușește să depună liste cu candidați la alegerile locale în toate localitățile din județ ceea ce spune multe despre unde a fost dus acest partid ca urmare a modului în care este condus.

Citeste si   Gheorghe FLUTUR a anunțat noii VICEPREȘEDINȚI ai Consiliului Județean Suceava: „Am intrat în linie DREAPTĂ în noul MANDAT”

Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ