Share

În data de 9 septembrie s-a desfășurat festivitatea de inaugurare a Grădinii senzoriale ”Micul Prinț„ din cadrul Grădiniței cu program prelungit Nr.26 din Iași. Inițiativa este proiectată ca un spațiu de învățare prin integrarea simțurilor și este structurată pe domenii de dezvoltare.

Proiectul este destinat preșcolarilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani

Grădina senzorială a fost realizată în cadrul proiectului Erasmus+ TELESPA și a fost coordonat de Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza„ din Iași în parteneriat cu instituții de învățământ din Portugalia, Letonia și Turcia.

Având în vedere situația epidemiologică actuală, inspectorul școlar general Genoveva Farcaș a declarat faptul că toate măsurile de siguranță vor fi respectate de copii.

Întrebată de reporterii ziarului ”Bună Dimineața Iași„ despre măsurile de siguranță ce vor fi aplicate inspectorul școlar general, Genoveva Farcaș, a declarat:

În toate unitățile de învățământ preșcolar trebuie să fie respectate normele de igienă, atât de preșcolari cât și de întreg personalul de învățământ. Mai mult decât atât vor trebui respectate zonele de distanțare fizică în timpul desfășurării activităților.

Practic distanța de un metru se va respecta și în cadrul activităților cu preșcolarii atât în activitățile de dimineață cât și la cele cu program dupamiază la grădinițele cu program prelungit. Aș vrea să fac precizarea că pentru nivelul de învățământ preșcolar nu există obligativitatea de a purta mască pentru copii

La nivel declarativ toate instituțiile de învățământ stau bine. Totuși, din punct de vedere practic, aceste măsuri de siguranță sunt greu de aplicat având în vedere vârsta preșcolarilor.

Citeste si   Ce spun primarii IEȘENI după finalizarea ALEGERILOR LOCALE? Dan NIȚA: „În noul mandat vom încerca să schimbăm fața comunei noastre”

Vorbim de copii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani ce nu au obligativitatea de a purta mască de protecție. De asemenea, este greu de crezut faptul că se va reuși păstrarea distanțării sociale. Copiii vor interacționa constant unii cu alții ceea ce va duce la răspândirea rapidă a virusului în cazul în care unul dintre copii este infectat.

Citeste si   Lansarea proiectului „Centrul de Inovare şi Transfer Tehnologic – CITT MAVIS”

Întrebată de reporterii ziarului ”Bună Dimineața Iași„ cum vor implementa măsurile de siguranță impuse de autorități directoarea Grădiniței cu program prelungit nr.26 din Iași, Elena Lungu, a declarat:

În contextul actual, având în vedere infrastructura unității de învățământ, am încercat prin măsurători pentru distanțe să facem loc cât mai multor copii. Se va respecta ordinul Ministerului Sănătății cu prioritate. Asta înseamnă că în grădiniță vor fi aproximativ 80% dintre copii, câțiva de la fiecare grupă pentru că noi suntem o grădiniță care nu am înscris foarte mulți copii, am preferat să ne axăm pe educație.

Câțiva dintre copii vor lucra de acasă dar vor primi toate materialele și prin rotație vor veni cu toții, vor beneficia de educație cu toții. Dacă lucrurile se vor schimba îi vom putea primi pe toți


Share

LĂSAȚI UN MESAJ