Șapte persoane, printre care și trei copii, unul de doar un an, au ajuns la spital, luni, în urma unui accident petrecut pe drumul național DN 2, în județul Bacău, după ce două mașini s-au ciocnit frontal.

Polițiștii au stabilit că vinovat de producerea accidentului ar fi un pensionar, care a pătruns pe sensul opus de mers.

Pe lângă șoferul de 65 de ani, în accident au mai fost răniți soția acestuia, de 63 de ani, și cei doi nepoți, cel mai mare de șapte ani. În cealaltă mașină, au fost răniți bărbatul aflat la volan, soția acestuia, în vârstă de 42 de ani, și copilul acestora de doar un an.

Polițiștii au întocmit dosar penal, pentru vătămare corporală din culpă, pe numele șoferului care a provocat accidentul.

LĂSAȚI UN MESAJ