Share

Peste 20.000 de salariaţi din instituţiile din subordinea Ministerului Finanţelor au declanşat un protest spontan, luni dimineaţă, nemulţumiţi de proiectul legii salarizării. Angajaţii din vămi s-au solidarizat cu salariaţii din Finanţe şi au organizat o acţiune de protest sub forma ”excesului de zel”, astfel că toate maşinile care trec prin punctele de frontieră sunt controlate amănunţit. În multe oraşe, activitatea administraţiilor finanţelor publice a fost blocată în totalitate, angajaţii protestând fie în holurile instituţiilor, fie în faţa sediilor acestora. 

 „Salariații Ministerului Finanțelor Publice și unităților subordonate nu beneficiază de sporuri, bonusuri sau alte venituri suplimentare, fiind incompatibili cu orice altă funcție care poate aduce venituri suplimentare. Guvernul României decât să plătească 35.000 de consultanți fiscali nou angajați, cu salarii de 10.000 lei, dublu față de un salariat al sistemului Ministerului Finanțelor Publice, mai bine ar plăti decent cei 25.000 de salariați responsabili cu colectarea veniturilor statului, fiind o investiție mai realistă, corectă și cu efecte în timp, care ar duce la atragerea și păstrarea personalului bine pregătit, care să poată face față noilor cerințe în implementarea politicii fiscale”, se arată într-un comunicat al sindicatului Sed Lex.

La protest participă angajați din toată țara. Salariații cer Ministerului de Finanțe și Guvernului să revizuiască grilele de salarizare din proiectul de lege, astfel încât „să fie reflectată complexitatea și importanța activității Ministerului Finanțelor Publice și unităților subordonate (ANAF, direcții generale regionale ale finanțelor publice, etc)”, a transmis Alianța Sed Lex. 

Protestatarii avertizează că greva are o perioadă nedeterminată de timp, ceea ce ar putea duce la „blocarea activității de colectare și a activităților de relații cu publicul”.

Un al sindicat din Finanțe, Sindicatul Național al Funcționarilor Publici – SNFP,  solicită public următoarele :

– Textul actului normativ aflat în momentul de față în Parlament să respecte, în mod obligatoriu, Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016;

– definirea familiei ocupaționale și/sau categoriei profesionale în sensul stabilit de Decizia CCR 794/2016 (pct.34);

– eliminarea art 35 care prevede „reîncadrarea personalului pe funcții ..”- motivat de faptul că funcțiile deținute au fost ocupate ca urmare a promovăriii unui concurs;

– eliminarea articolul potrivit căruia se face evaluarea postului în vederea stabilirea salariului de bază. În actualul cadru legislativ salarizarea este aferent funcției publice și contractuale și nicidecum  activităților desfășurate;

– menținera drepturilor salariale aflate în plată pentru funcționarii publici sau personalul contractual care, la momentului apariției legii, au salariul mai mare decât cel stabilit prin grila de salarizare;

– funcțiile publice să fie salarizate unitar indiferent de instituția din care fac parte și introducerea în textul legii a unei componente salariale aferente activității desfășurate;

– micșorarea decalajului valoric dintre funcțiile de stat, teritoriale și locale prin introducerea unui raport just între acestea.

SNFP atenționează că în contextul în care palierul politic nu abordează serios și responsabil proiectul legii salarizării unitare există un real pericol ca protestele să se extindă în întreaga administrație publică.

Reacția conducerii ANAF

“Nemulțumirile sindicatelor sunt legate de legea salarizãrii. Am avut deja discuții cu liderii de sindicat. Le-am ascultat revendicările. Am depus la Guvern propunerile de modificare a legii, în sensul eliminarii discrepanțelor si al menținerii sporului de 15%. În mod onest și deschis suntem în dialog permanent cu aceștia. Le solicit și pe aceasta cale să își reia lucrul și îi asigur cã în calitatea mea de președinte voi face demersurile necesare pentru ca nemulțumirile lor sã fie auzite si sã gãsim soluții în vederea bunei functionãri a activitãții instituției”, a declarat dl Bogdan Nicolae Stan, președintele ANAF.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ