Mesaje primite din partea ieşenilor:

Priviţi cum se împart pensiile în Iaşi. în podul
roş pensionarii sunt ţinuţi în frig, afară la gard pentru a-şi primi pensia. ce s-a schimbat? care este diferenţa între românia şi iaşul anului 2016 şi perioada anilor ’90???

Din partea unui alt cititor am primit câteva fotografii realizate în zona Cotnari.

În fotografie apare o maşină, din care sunt vândute preparate din carne, fără factură şi avize sanitare către populaţie. Rândul format demonstrează totuşi apetenţa ieşenilor faţă de această formă de comercializare a produselor alimentare. Însă, chiar dacă preţurile sunt avantajoase, riscurile la care vă supuneţi sunt foarte mari.

Cititorul nostru ne-a informat că respectivul vânzător ambulant a plecat din zona Cotnari după aproximativ 2 h.

Aşteptăm în continuare sesizările dumneavoastră! Le vom prezenta pe toate pentru a ajunge în atenţia autorităţilor. Se impun măsuri!

Ne puteţi scrie pe adresa stiri@bunadimineataiasi.ro, sau la numărul de telefon 0725.07.19.18

LĂSAȚI UN MESAJ