Îmbunătățirea calității vieții și atingerea scopurilor în viață pleacă de la un plan bine stabilit, de la o atitudine pozitivă, autodeterminare, convingere și încredere. Totul pleacă din creier, iar persoanele care doresc să își îmbunătățească calitatea vieții pot afla strategii și pași de urmat pentru atingerea obiectivelor

SEMINARUL GRATUIT „Atrage Abundenţa în Viaţa Ta!” are loc pe 30 mai la Grand Hotel Traian Iași, iar pe parcursul a trei ore (orele 18:00-21:00) cei prezenți vor avea ocazia să afle ”secretele” care le îmbunătățesc calitatea vieții și care îi ajută să își recapete încrederea în propiile forțe.

”Proiectul “Atrage abundența în viața ta” are drept obiectiv să ofere tuturor oamenilor (indiferent de vârstă, naționalitate, sex, afiliere politică sau religioasă), cele mai simple și mai eficiente tehnici – cu rezultate dovedite – pentru a-și îmbunătăți domeniul financiar, sănătatea și relațiile”, susțin reprezentanții proiectului pe pagina lor de site.

Pe parcursul a 3 ore cei prezenți la seminar vor afla:

Care sunt etapele dezvoltării personale de la „VICTIMĂ” la „STĂPÂNUL PROPRIEI VIEŢI” şi vei identifica în ce etapă te afli
Care sunt cele 3 manifestări ale comportamentului de „victimă” şi cum să le eviți
Cum funcţioneaza mecanismul minte-corp şi cum să folosești acest mecanism în folosul tău
Cum funcționează SUBCONȘTIENTUL.
Ce sunt CONVINGERILE şi în ce fel îți influenţează viaţa. Ce sunt convingerile suportive și ce sunt convingerile ne-suportive (limitative).
Care sunt sursele convingerilor.
Care sunt modalitățile prin care poți să-ți schimbi convingerile cu scopul de a-ți îmbunătăți viața.
Cum te auto-sabotezi în drumul spre success şi cum poți evita acest auto-sabotaj.
De ce nu au efect metodele și tehnicile care te învaţă cum să acţionezi în domeniile importante ale vieţii tale (carieră, bani, sănătate, relaţii) și ce trebuie schimbat.
Ce este „termostatul financiar” si cum poate fi setat pentru prosperitate.
Care e factorul mai important decât ereditatea în dezvoltarea personală.
În ce fel ești afectat în viaţă de nevoia de siguranţă

Seminar ”Atrage Abundenta în Viata Ta!” se adresează tuturor celor care vor o îmbunătățire a finanțelor personale; vor o îmbunătățire a relației de cuplu; vor o îmbunătățire a stării de sănătate; cei care au pornit pe drumul re-descoperiri personale și pentru cei care au ajuns într-un blocaj al vieții personale pe care vor să-l depășească.

LĂSAȚI UN MESAJ