Iașul s-a dovedit a fi  ”campion”, la atragerea fondurilor europene în Regiunea Nord-Est Moldova

În cadrul actualului buget european multianual, 2014-2020, Iașul s-a dovedit a fi  ”campion”, la atragerea fondurilor europene în Regiunea Nord-Est Moldova. În mod cert, suma ar putea crește prin cele două investiții majore anunțate: Spitalul Regional de Urgență și Autostrada Unirii. Totuși, Iașul a cheltuit în intervalul 2007-2015, pe formări profesionale, 1.1 miliarde lei, adică, aproximativ 250 miloane euro-costul unui spital nou, dotat cu 500 de paturi.

Statisticile actuale arată că Județul Iași, a atras 3.8 miliarde lei (circa 600 proiecte, din care 200 au fost finalizate), în timp ce restul de cinci județe, s-au situat în total la circa 3.7 miliarde lei. Sumele pe care acestea le dețin, sunt cifrate între 967 milioane lei (Suceava) și 465 milioane lei (Vaslui). Finanțarea pentru Spitalul Regional de Urgență Iași, se va ridica la 2.4 miliarde lei, atât pe exercțiul bugetar multianual actual 2014-2020, cât și pe exercțiul bugetar multianual viitor 2021-2027. 

În Iași, valoarea cheltuielilor eligibile este de 1.90 miliarde lei, Uniunea Europeană oferind valoarea de 1.45 miliarde lei

Regiunea Nord-Est Moldova, posedă, în prezent, proiecte care valorează în total 7.6 miliarde lei. Inițial, fără sumele pentru Spitalul Regional de Urgență Iași, suma era de 5.5 miliarde lei, Uniunea Europeană oferind 4.6 miliarde lei, iar Guvernul României, cofinanțând cu 0.9 miliarde lei, conform datelor Agenției de Dezvoltare Regională Nord Est Moldova.

Citeste si   Coronavirus în lume. Numărul de îmbolnăviri confirmate a ajuns la 1.000.000, iar cel al deceselor a depășit 50.000

Directorul acestei Agenții, Vasile Asandei a declarat că vor exista suplimentări pe  trei axe prioritare ale Programului Operațional Regional – POR, ceea ce înseamnă că Iașul ar mai putea obține circa 50 milioane de lei, peste ceea ce a fost alocat până în prezent.

Valoarea eligibilă a proiectului de realizare a Spitalului Regional Iași, se ridică la 681 milioane lei: Statul român trebuie să asigure o cofinanțare de 223 milioane lei. Guvernul României a prevăzut o cofinanțare de 458 milioane lei, ceea ce reprezintă dublul sumei prevăzute inițial.

Guvernul României a alocat circa 200 milioane euro, din resurse proprii, pentru 44 proiecte destinate Județului Iași

În anul 2018, prin PNDL, au fost semnate 224 contracte de finanțare, care însumează 817 milioane de lei. Putem observa un trend ascendent, fiindcă, în 2019 (în condițiile în care primele contracte pe POR au fost semnate în 2017), Iașul reușise să atragă 1,01 miliarde lei.

Citeste si   Când se vor reduce a măsurile drastice de carantină în România. Răspunsul lui Alexandru Rafila

În exercițiul european bugetar multianual 2007-2013, Regiunea Nord-Est Moldova, a totalizat suma de 7.2 miliarde lei, atrași din fonduri europene (fără cofinanțarea națională) în cele șapte programe lansate în această perioadă.

Totuși, nu este suficientă atragerea fondurilor europene, ci și utilizarea lor în mod corect, transparent și eficient. Prin intermediul POSDRU, până în 2015, în Iași, s-au cheltuit 1.1 miliarde lei, bani europeni pe cursuri de formare (echivalentul unui spital nou, dotat cu 500 de paturi).

Guvernul României a alocat circa 200 milioane euro, din resurse proprii, pentru 44 proiecte destinate Județului Iași, prin Fondul de Dezvoltare și Investiții, până în octombrie 2019. În intervalul 2016-2019, spunea Maricel Popa, Guvernul ar fi alocat pentru Iași, în total circa 920 milioane euro.

Citeste si   Alte 7 DECESE din cauza COVID -19 au fost raportate în România! Numărul la NIVEL național a AJUNS la 114

O mare necunoscută, rămâne costul Autostrăzii Unirii

Consiliul Județean Iași, și-a propus în 2018, să folosească în proiecte de tip ”smart city” suma de 3 milioane euro, bani europeni, în timp ce suma totală alocată acestui tip de proiecte, s-a ridicat la 34 milioane euro (bani europeni, bani de la Guvern și bani din resurse locale).

Cu siguranță, o mare necunoscută, rămâne costul Autostrăzii Unirii, deoarece Guvernul Orban, și-a propus să  o realizeze atât cu fonduri europene, cât și prin împrumuturi externe. Practic, în anul 2021, ar trebui sa fie dus la bun sfârșit studiul de fezabilitate, Guvernul afirmând anterior, că va încerca să profite nu doar de exercițiul bugetar european actual 2014-2020, dar și de cel viitor 2021-2027.

Așadar, atragerea fondurilor europene, trebuie să fie dublată de folosirea lor cu profesionalism și  folos. Atunci când investițiile sunt realizate doar pentru a se putea menține în  perioada minimă de sustenabilitate, nu poate exista o dezvoltare durabilă.