Iasul în culori! Luminile oraşului – The amazing lights of Iasi City – VIDEO

O privire aruncată în exteriorul Carpaților, în nord-estul României, dezvăluie orașul îmbrățișat de cele șapte coline. Iași, un cufăr al României, vine în întâmpinarea oaspeților săi cu „bijuterii”din diverse tărâmuri.

Pentru a descoperi toate secretele orașului, te invităm să o iei la pas pe străzile încărcate de istorie și farmec: Strada Lăpușneanu, Bulevardul Ștefan cel Mare ori strada Cuza Vodă.

Dacă ajungi în inima orașului, chiar unde se întâlnesc aceste artere, vei păși în Piața Unirii, pe locul unde s-a născut România în pași de Hora Unirii a lui Vasile Alecsandri.

Zona centrală abundă de clădiri somptuoase, care atestă măreția orașului: Hotelul Traian, construit după planurile lui Eiffel, Palatul Braunstein, Muzeul Unirii, Teatrul Național cu suflu de peste două secole, Palatul Roznovanu, sediul actual al Primăriei Municipiului Iași, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, prima instituție de învățământ superior din România, ori Casa Pătrată, sediul Prefecturii.

Toate aceste bijuterii sunt încununate de splendoarea Palatului Culturii, care învăluie orașul într-o aură a misterului.

O supra-denumire a orașului Iași este cea a „orașului celor 100 de biserici”.

Un periplu religios pentru o zi îți va dezvălui Catedrala Mitropolitană, cea mai mare biserică ortodoxă din România, Catedrala Romano-Catolică, Mănăstirea Golia, unde scriitorul Ion Creangă a fost diacon, Biserica Bărboi, Biserica Barnovschi, Sinagoga Mare, dar și mănăstirile din apropierea Iașului: Dobrovăț, Bârnova și Hadâmbu.

În secolul trecut, Iași ajunsese să fie gazda a peste 120 de sinagogi.

Toate acestea impresionează prin arhitectură, atmosferă și istorie și poate cea mai emoționantă poveste este cea a Mănăstirii „Trei Ierarhi”.

Aceasta este o bijuterie arhitecturală, cu un aspect exterior croit sub forma unei dantele, cu simboluri gravate și care deține mormintele a trei personalități marcante ale istoriei românilor (Dimitrie Cantemir, Alexandru Ioan Cuza și Vasile Lupu).

Indiferent de ora la care alegi să te plimbi prin oraș, te vei convinge de faptul că Iași nu doarme.

Nu are o predilecție pentru liniște profundă datorită miilor de studenți care au găsit în Iași a doua casă și țin treaz orașul.

Spiritul activ al Iașului este stimulat și de găzduirea unor festivaluri pentru toate categoriile de public: iubitorii de teatru, de film, de muzică sau de carte: Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr, Festivalul Serile Filmului Românesc, Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași, Hangariada, Rocanotherworld, Festivalul Internațional al Educației.

Diminețile pot începe fascinant la o cafea, iar seara, la etajul 13 al Hotelului Unirea, Restaurantul Panoramic îți oferă o priveliște inedită asupra orașului plin de lumini. După ce ai savurat delicioșii papanași de la înălțime, ești condus spre un pahar de vin roșu într-unul din barurile sau cafenelele nocturne ale orașului.

O sferă foarte valoroasă a orașului este și literatura, astfel că Iași a devenit, în timp, căminul multor case memoriale dedicate scriitorilor români.

Prima casă memorială din țară a devenit Bojdeuca lui Ion Creangă, unde a fost primit și poetul național Mihai Eminescu, cel care prin versurile sale a încântat nu numai Iașul, ci tot poporul.

Dacă ești o fire romantică, fă-ți curaj și îți poți cere partenerul în căsătorie chiar lângă celebrul tei al lui Eminescu din Parcul Copou.

O călătorie în timp îți va putea destăinui că spiritul perioadei comuniste mai  trăiește încă prin intermediul unor clădiri ieșene cu un aspect deosebit: Academia Română, Casa de Cultură a Studenților, Hotel Unirea, Casa Pătrată sau Hotel Moldova.

Chiar lângă convenționalul hotel Moldova, s-a ridicat, cu mult curaj, non-conformistul Palas Mall, un loc care invită la relaxare, fie prin shopping, fie cu iarba verde a Grădinii Palas, din spatele Palatului Culturii.

Tuturor le plac bijuteriile, indiferent de sfera din care acestea provin. Ia-ți acum un bilet spre Iași și convinge-te de varietatea podoabelor pe care orașul celor șapte coline le tăinuiește.

LĂSAȚI UN MESAJ