Share

Anul 2020 este anul în care se încheie Cadrul Bugetar Multianual European 2014-2020

Deși ieșenilor li s-au promis în 2016, 35 de proiecte, în 2019, doar 15 erau în derulare. Din marele miliard de lei promis în 2016, abia se cheltuiau în 2019, 128 milioane lei.

În 2016, propaganda oficială din Iași, arăta că în Cadrul Bugetar Multianual 2014-2020, urmau să se implementeze nu mai puțin de 35 proiecte europene în sumă totală de 985.244.124 lei, adică aproximativ 225.000.000 euro.

Nu includem aici proiectele Consiliului Județean, dar putem spune că și acestea au fost de domeniul științifico – fantasticului.

Suntem în ultimul an de implementare a acestui exercițiu bugetar multianual și lucrurile nu stau deloc bine

Iașul a ajuns să fie printre cele mai poluate municipii din România, alături de București și Cluj-Napoca.

Direcțiile majore erau sănătatea, infrastructura urbană, infrastructura de educație, dezvoltarea urbană, reabilitarea clădirilor publice și conservarea patrimoniului. Vedem, de la început, că mediul nu apare nici măcar nominal, de aceea este ușor de explicat de ce Iașul este în situația de față.

Citeste si   Care sunt PAȘII pentru eliberarea certificatelor de CONCEDIU MEDICAL?

Aleșii visau la o autogară modernă, în valoare de 93.786.254 lei, dar aceasta nu s-a realizat nici acum. Nu găsim în lista inițială decât un simplu proiect de creare a unei facilități de agrement în zona râului Bahlui. Se mai adaugă modernizarea parcului din zona Teatrului Național și modernizarea Parcului Copou, ambele proiecte având alocate în total aproape 51.000.000 lei. Adică, nu a fost prevăzută nicio zonă verde nouă.

Deși s-au promis investiții în parcări de 30.000.000 lei la intrările în oraș, acestea sunt departe de a fi fost finalizate, ceea ce a contribuit la creșterea poluării

Doar 60 de blocuri au fost planificate să fie reabilitate energetic, suma preconizată fiind de aproape 6.500.000 lei.

În rest, s-au promis tramvaie noi, suma alocată fiind de 90.000.000 lei și investiții la liniile de tramvai în valoare de aproximativ 124.000.000 lei. Vedem că abia acum, în 2020, an electoral, s-au semnat anumite finanțări în acest sens.

Citeste si   Mai multe unități de ÎNVĂȚĂMÂNT preuniveristar din județul IAȘI au solicitat SUSPENDAREA cursurilor

În 2019, anul alegerilor europarlamentare și prezidențiale, Primăria Iași, văzând că trebuie să mai promită ceva, a anunțat pompos că va investi 620 milioane lei în 20 de proiecte noi, fiind anunțate „în derulare” 15 proiecte, în valoare de 128.000 lei.

Știm că Moldova este locul de origine al unora din cele mai frumoase basme și povestiri populare, dar această promisiune nu este altceva decât o gogoașă electorală. Adică, promiți în 2016, 35 de proiecte în valoare de aproape un miliard de lei (în toată România, inclusiv în Iași, primele proiecte au fost semnate în 2017), an al alegerilor locale și parlamentare, deși exercițiul bugetar european începea în 2014, te trezești peste trei ani, la alte alegeri că vrei să te dezvolți „ca voinicul din poveste”, într-un an, cât alte orașe în trei ani.

Iașului i-a lipsit în cei 13 ani de când România este membră a Uniunii Europene, în primul rând, strategia de dezvoltare integrată

Nu a existat o cooperare între Iași și localitățile din Zona Metropolitană Iași. Nu s-au făcut planificări realiste, evaluări riguroase ale situațiilor care impuneau accesări de fonduri europene. Când oficialii afirmă că bate vântul pe câmpurile agricole din marginea Iașului și vine praful în oraș și asta duce la poluare, este o afirmație specifică unei emisiuni de satiră și umor.

Citeste si   VIDEO l Conducerea PSD exclude posibilitatea unei ÎNFRÂNGERI la IAȘI

În primul rând, vedem că la Centura Iașului, nu a fost alocat nici măcar un euro, de către Ministerul Transporturilor, deși, în 2018 s-a promis Autostrada Ungheni-Iași-Târgu-Mureș, ori o autostradă modernă fără o centură de ocolire a orașelor pe care le conectează este ca un fotograf căruia îi lipsește vederea, dar i se promite cel mai performant aparat foto.

Că tot ce s-a promis în 2016, a fost o înșiruire de promisiuni fără acoperire, se vede din lectura bugetelor Consiliului Județean Iași și Primăriei Iași, adoptate în februarie 2020.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ