ideall.ro

Însușirea de a fi integru; cinste, probitate; incoruptibilitate. Aceasta este definiţia noţiunii de integritate.

Dar aceste criterii sunt complet străine liderilor partidelor politice. La Iaşi, în “discuţii” pentru un post în Parlamentul României se află şi persoane care nu au nimic comun cu noţiuni precum: cinstea, probitatea morală sau o noţiune mult mai pragmatic exprimată cum ar fi incoruptibilitatea.

Principalele partide politice au înaintat opiniei publice locale ceea ce ei au caracterizat a fi liste potenţiale. Probabil aceasta este strategia momentului. Ea vizează pe de o parte testarea opiniei publice la numele înscrise în aceste liste, iar pe de altă parte plasarea responsabilităţii pentru definitivarea acestor liste în cârca liderilor de la Bucureşti.

Este totuşi o strategie perdantă din ambele puncte de vedere.

Opinia publică locală a caracterizat deja aceste liste ca fiind  “listele ruşinii”. Iar în cea de-a doua privinţă, a plasării benevole a răspunderii la Bucureşti, ei bine asta îi descalifică şi mai mult pe liderii principalelor partide politice de la Iaşi. Explicaţia în acest caz ţine de domeniul evidenţei.

Despre noul lider al PNL Iaşi este greu să discutăm. Nu ştim cine este, nu candidează, nu are nici o răspundere în aparatul administrativ, în două cuvinte: nu există!

Dar Mihai Chirica, în dubla sa calitate de Primar al municipiului Iaşi şi Preşedinte al PSD ar fi trebuit să ştie că ieşenii au nevoie de un lider adevărat. Care să se impună la Bucureşti şi să se facă ascultat atunci când prezintă doleanţele ieşenilor la Guvern sau în interiorul propriului partid.

Cum poate face acest lucru în condiţiile în care se lamentează, îşi găseşte scuze şi se ascunde în spatele unor deciziei luate la Bucureşti?

Oamenii înţeleg foarte clar acest lucru, iar o parte din presa ieşeană are curajul să spună lucrurilor pe nume.

Spre exemplu, ziarulevenimentul.ro se întreabă cum “Dintr-o organizaţie de peste 13.000 de membri, social-democraţii ieşeni au nominalizat pentru viitorul Parlament o gloată de politruci cu probleme de justiţie şi cu o vastă experienţă în „traseismul politic”.”

Sunt nominalizaţi “Sorin Lazăr, condamnat definitiv în două dosare, Sorin Iacoban şi Florin Constantinescu – ambii cu procese pe rol, aceştia fiind urmaţi de traseiştii Camelia Gavrilă, Tudor Ciuhodaru sau Florin Boca”.

Ziaruldeiasi.ro este şi mai tranşant. Într-un articol apărut zilele acestea jurnaliştii publicaţiei pun direct degetul pe rană şi întreabă “ați umplut listele cu inculpați! Nu vă este rușine să ne cereți votul pentru ei?”

În această privinţă, explicaţia domnului Chirica este aparent una de o naivitate debordantă.

Hotnews reflectă la nivel naţional, deşi Iaşul nu avea nevoie de o asemenea publicitate, opinia primarului de Iaşi în chestiunea alcătuirii listei de candidaţi pentru alegerele generale. Întrebat cum se explica includerea pe listele PSD Iasi pentru alegerile parlamentare a unor membri de partid condamnati sau trimisi in judecata, Mihai Chirica a raspuns ca se astepta sa fie coada la inscrieri ale unor personalitati “care sa zguduie Romania, Europa, lumea”.

Oare mai era nevoie ca domnul Chirica să îi obişnuiască şi pe cei de la Bucureşti cu ironiile dumnealui prost plasate?

“Acesta este nivelul politic al Romaniei de astazi. Ma asteptam sa fie coada la inscrieri pe listele de candidati, de la personalitati care sa zguduie Romania, Europa si lumea, ma asteptam sa vad persoane care nu tintesc o cariera politica, ci oameni care vor sa faca ceva pentru aceasta tara”, a spus liderul filialei judetene a PSD Iasi, Mihai Chirica. El a adaugat ca “asta e armata pe care o putem strange, asta e armata cu care defilam”.   

Cam aici se opreşte entuziasmul debordant din ultimele luni ale proaspătului edil de Iaşi. Cam atât a ţinut “noul început” pe care îl clama domnul Chirica în campania electorală pentru Primăria Iaşi.

Pe cale de consecinţă se ridică următoarea întrebare – concluzie: oare chiar nu mai există oameni integri în România sau casta politică se teme de posibilitatea “infiltrării” unor persoane capabile, cinstite şi oneste în mediul politic naţional şi local?

Nu mai puţin adevărat este şi faptul că au devenit foarte clare asemănările dintre mediul politic şi mediul penitenciar! De la anturajul nefast până la congruenţa şi intersectările fizice ale celor două medii!

Se pare că, tot mai mult, cele două medii tind să se stimuleze reciproc şi să funcţioneze pe principii similare şi în continuă armonizare!

LĂSAȚI UN MESAJ