Share

Situaţia măsurilor întreprinse în judeţul Iaşi pentru a combate şi a împiedica răspândirea COVID -19 este următoarea:

Un număr de 1775 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate. Mai precizăm că 147 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare.

Conform ultimelor centralizări, un număr de 377 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în timp ce 50 persoane au ieșit din carantină. În momentul de față, la nivelul judetului Iaşi, sunt înfiinţate 20 centre de carantină instituţionalizată, aflate pe teritoriul a 6 unităţi administrativ-teritoriale.

Paza acestor centre este realizată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi, iar administrarea lor este făcută pe bază de parteneriat între autorităţile locale, DSP şi Serviciul Voluntar pentru Ambulanţă Iaşi.

Structurile IPJ, IJJ şi Poliţie Locală au efectuat un număr de 581 verificări privind respectarea de către persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restricțiilor stabilite

De asemenea, în urma misiunilor efectuate cu privire la respectarea Ordonanţelor Militare, au fost aplicate 425 sancţiuni contravenţionale în valoare de 953.805 lei. Personal al MAPN a efectuat 3 misiuni de patrulare împreună cu echipajele IPJ, utilizând 12 militari și 3 mijloace tehnice. ITPF a executat 2 misiuni de patrulare in colaborare cu IPJ.

Serviciul de Ambulanță Județean Iași a efectuat 154 de misiuni

Serviciul de Ambulanță Județean Iași a efectuat 154 de misiuni (48 de transporturi către unități spitalicești, 9 transporturi de probe biologice, 4 transporturi către spaţiile de izolare, 77 decontaminări biologice şi 16 alte misiuni specifice).

De asemenea, prin echipele sale, DSP Iași a efectuat 10 misiuni de verificări la centrele de carantină, 10 anchete epidemiologice și 5 misiuni de transport probe biologice. ISU Iași a efectuat 5 misiuni de transport către unitățile spitalicești, 4 misiuni de transport către spațiile de carantină, 13 misiuni de decontaminare biologică și 3 alte tipuri de misiuni specifice.

Ministerul Sănătăţii a finalizat Metodologia pentru colectarea, testarea, procesarea, stocarea şi distribuţia plasmei de la donator vindecat de COVID-19 şi utilizarea monitorizată pentru pacienţii critici cu COVID-19 din secţiile ATI.

Ordinul de ministru stabileşte modul de colectare, testare, prelucrare, stocare şi distribuire a plasmei de la donator vindecat de COVID-19 şi utilizarea monitorizată pentru pacienţii critici cu COVID-19 din secţiile ATI, în conformitate cu legislaţia naţională în domeniul transfuziei sanguine şi ghidul tehnic elaborat de Comisia Europeană cu privire la colectarea, testarea, procesarea, stocarea, distribuţia şi utilizarea monitorizată a plasmei provenite de la persoane vindecate de COVID-19 pentru tratamentul COVID-19.

Conform documentului, potenţialii donatori vor fi selectaţi dintre pacienţii care au fost internaţi pentru COVID-19

Conform documentului, potenţialii donatori vor fi selectaţi dintre pacienţii care au fost internaţi pentru COVID-19, vindecaţi şi externaţi. Subliniem că, donarea de plasmă, asemenea donării de sânge, este voluntară şi neremunerată, în condiţiile prevăzute în Legea 282/2005 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană, precum şi asigurarea calităţii şi securităţii sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice.

Pentru selectarea pacienţilor vindecaţi, Centrele de Transfuzie Sanguină vor încheia protocoale cu spitalele care tratează pacienţi COVID-19 în vederea identificării acestora, potenţiali donatori, cu respectarea regulilor naţionale şi ale UE de protecţie a datelor cu caracter personal, prin semnarea de către pacient a unui consimţământ informat. Tot Centrele de Transfuzie Sanguină vor contacta potenţialii donatori şi îi vor programa pentru consult, analize şi donare. Pacienţii vindecaţi pot contacta de asemenea centrele de transfuzie sanguină în vederea programării pentru donare.

           Donatorii eligibili vor dona în Centrele de Transfuzie Sanguina, iar procedura de recoltare va fi în mod prioritar cea de plasmafereză

Plasma de la donator vindecat COVID-19 (PPC-DV-COVID-19) va fi distribuită de către centrele de transfuzie sanguină, la cererea spitalelor desemnate prin ordin al ministrului sănătăţii pentru tratamentul pacienţilor infectaţi cu SARS-COV-2 din judeţul respectiv. În cazul în care, la nivelul unui judeţ, Centrul de Transfuzie Sanguină nu poate acoperi cererea, INHT va solicita transferul de la un alt centru.

Plasma se va administra doar pacienţilor critici infectati confirmati cu COVID-19 (prin metoda RT-PCR), cu vârsta de cel putin 18 ani, care sunt de acord cu administrarea de plasma convalescenta COVID-19 prin semnarea consimţământului informat.

Spitalele vor face o solicitare către Ministerul Sănătăţii pentru includerea secţiilor sau compartimentelor A.T.I. în reţeaua de administrare monitorizată a PPC-DV-COVID-19 la pacienţii critici cu COVID-19. Solicitarea va fi avizată de Comisia de specialitate A.T.I. a Ministerului Sănătăţii.

Comisia A.T.I. a Ministerului Sănătăţii va furniza spitalelor şi protocolul de administrare a PPC-DV-COVID-19 şi monitorizare a evoluţiei pacienţilor, realizat în colaborare cu Societatea Română de A.T.I.

      


Share
DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ