Share

Firmele mici și mijlocii, adică IMM-urile, vor putea obține fonduri europene nerambursabile prin finanțări de la Programul Operațional Regional 2.2. Axa prioritară 2 se referă la „Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii” iar prioritățile de investiții 2.2 se referă la “Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor”.

Potrivit prevederilor regulamentului de participare, ajutorul de stat regional poate fi acordat până la data de 31.12.2020 iar întreprinzătorii se pot înscrie începând cu luna august 2020

Programul Operațional Regional este structurat pe 12 axe prioritare iar bugetul alocat inițial pentru competitivitatea Imm-urilor este de 150 de milioane de euro (contribuție FEDR și Buget de Stat). Regiunea de Nord-Est va beneficia de 26.265.000 milioane de euro, adică suma alocată este cea mai mare comparativ cu restul regiunilor.

Citeste si   Raed Arafat: ”România are 615 localități care au incidență între 1,5 și 3 la mia de locuitori” - 22 de municipii și 15 orașe au trecut în scenariul ROȘU

De asemenea, firmele care depun cerere anul acesta nu au voie să fi fost înființate după luna ianuarie 2019 și trebuie să fi înregistrat profit cel tărziu până în decembrie 2019. Pot solicita finanțare firmele care se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii din mediul urban și mijlocii din mediu rural. Această clasificare se face în funcție de numărul de salariați și anume:

  • Întreprinderile mici – 10-49 de salariați; cifra de afaceri anuală de 10 milioane de euro
  • Întreprinderi mijlocii – 50-249 salariați; cifra de afaceri anuală de 50 milioane de euro

Măsura este utilă, nu presupune mari eforturi din partea statului român pentru că sunt fonduri europene. Problema este la birocrație și la cate firme din Iași, din regiunea de Nord-Est se vor putea încadra în caracteristici și în condițiile impuse de către această prevedere legislativă. Urmează să se întocmească documentațiile pentru depunerea actelor de către firme în vederea finanțării. Fiecare firmă poate primi cam 100.000 de euro. Pentru firmele mijlocii și mari se pot primi până în 6 milioane de euro.

Este greu de spus, însă, câte firme vor aplica, pentru că la sumele astea așa de mari puține firme din Iași corespund criteriilor de eligibilitate. Noi avem în Iași undeva în jur de 20.000 de firme în total, active sunt cam 12.000 iar dintre ele cam 500-1000 ar putea să se încadreze în parametrii impuși de către autoritatea de implementare. 

Firmele sunt sceptice în ceea ce privește birocrația pentru accesarea acestor fonduri. Și Imm Invest a pornit foarte vijelios iar acolo condițiile erau mult mai ușor de îndeplinit. Vom vedea ce se va întâmplă în viitor“,  a declarat Paul Butnariu, directorul Camerei de Comerț și Industrie Iași.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ