Share

Bogdana Simionescu, nepoata academicianului Cristofor Simionescu, a realizat un material în care prezintă o scrisoare transmisă de reputatul academician, chimist și rector al Institutului Politehnic, către Ion Gheorghe Maurer, președinte al Consiliului de Miniștri, pe 25 ianuarie 1969, cu titlul „În apărarea Iașului și a Moldovei”.

Anul 2020 marchează centenarul nașterii academicianului ieșean Cristofor I. Simionescu (1920-2007), fondatorul școlii de chimia și fizica polimerilor din România, dascăl dedicat, om de știință de largă recunoaștere internațională, adevărat creator de școală și formator de discipoli, personalitate care a construit enorm în vremuri foarte dificile.

Profesorul Cristofor I. Simionescu a fost președinte al Academiei Române Filiala Iași vreme de 23 de ani, vicepreședinte (1974-1990) și președinte cu delegație al Academiei Române (1977-1980). Pionier în știința polimerilor, a fost autor a peste 800 lucrări științifice, 70 brevete, 23 cărți, numeroase capitole în cărți, fiind aproape trei decenii unul dintre cei mai citați autori români în peisajul științific internațional.

A fost rector al Institutului Politehnic din Iași timp de 23 de ani, devenind astfel cel mai longeviv rector din Europa, dar și director al Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“ al Academiei Române (1970-2000). În calitate de rector a fondat facultăți, a pus bazele unor noi specializări/laboratoare de cercetare, a gândit și construit primul campus universitar modern din România.

Timp de decenii, a făcut naveta la București, refuzând să părăsească Iașii pe care i-a iubit profund, a trăit modest, refuzând în toți acești ani remunerațiile ce i se cuveneau atât în calitate de vicepreședinte/președinte cu delegație al Academiei Române, cât și de director al Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”.

A luptat toată viața pentru școală, pe care o considera „altarul unei națiuni”, și-a menținut, în ciuda circumstanțelor politice complicate, principiile, a apărat, cu riscuri, oamenii de valoare de care a insistat să se înconjoare.

A fost un om aparent dur, dar întotdeauna corect, un luptător împotriva discriminărilor pe orice criterii – în calitate de rector, opunându-se regimului, a reîncadrat studenții evrei scoși de pe listele de admiși și a înființat bursele sociale pentru studenții merituoși care nu își permiteau traiul în Iași, pentru a oferi doar două exemple.

Citeste si   (P) MARICEL POPA, președintele PSD IAȘI și candidat la Senat: „MODERNIZAREA infrastructurii rutiere a fost o PRIORITATE pentru administrația SOCIAL-DEMOCRATĂ!”

În anul centenarului nașterii sale, Academia Română – atât prin sediul central, cât și prin Filiala Iași –, Romfilatelia, Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu”, Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”, reviste naționale și internaționale de specialitate i-au cinstit memoria.

Noutatea ca necunoaștere a trecutului sau istoria care se repetă de câte ori este nevoie

În anul 1969, exasperat de lipsa alocării resurselor guvernamentale pentru necesitățile orașului Iași și de discriminarea fățișă în beneficiul și astăzi favorizatelor centre București și Cluj, academicianul Cristofor I. Simionescu îi scrie, într-o ultimă încercare, lui Ion Gheorghe Maurer, Președinte al Consiliului de Miniștri, expunând cauza Iașilor și cerând sprijin.

Azi, după mai bine de jumătate de secol, această filă de istorie ne demonstrează, încă o dată, că a cunoaște ce s-a petrecut în trecut nu înseamnă, cum greșit ni se induce din ce în ce mai des, a învăța despre lucruri moarte, fără importanță actuală, ci, dimpotrivă, ne oferă profunzime, perspectivă și sens.

Mai jos puteți citi varianta integrală a textului.

ÎN APĂRAREA IAȘULUI ȘI A MOLDOVEI
Mult Stimate Tovarășe Președinte Maurer,

M-am străduit neobosit în ultimii ani să atrag atenția asupra insuficienței ajutorului acordat dezvoltării științifice a Iașului, oraș care, cu toate marile merite culturale din trecut, a fost silit de împrejurările războiului să plece în cursa cercetării moderne de la o bază materială și morală mult inferioare celei de care dispuneau alte centre științifice ale țării.

Am expus acest punct de vedere în adunări de partid, în ședințe ale Academiei, în presă, precum și prin viu grai, conducerii noastre superioare de partid și de stat.

Insistând atât de mult și atât de frecvent, risc, se înțelege, să capăt un renume de obsedat și chiar să mă acopăr de ridicol, ceea ce mă determină să pun capăt acestei lupte pe care nu am putut-o câștiga, dar nu înainte de a supune scris teza mea atenției Dv.

După cât pot eu aprecia, menținerea nivelului științific al Iașului la o cotă ridicată este, desigur, în primul rând, o necesitate a dezvoltării economiei și culturii noastre, dar ea derivă totodată și dintr-o cerință de echilibrare a eforturilor culturale care se depun în alte părți. Îngăduiți-mi să citez un exemplu: la Chișinău există în prezent 7 institute de învățământ superior și o Academie a R.S.S. Moldovenești cu 30 de membri activi și corespondenți și 2000 de cadre științifice; Academia dispune de 10 unități de cercetare și de un orășel academic. În statutul acesteia se prevede ridicarea numărului de membri la 50, până la sfârșitul anului în curs.

Citeste si   „Școli creative”- CREȘTEREA accesului la EDUCAȚIE pentru comunități DEZAVANTAJE socio-economic din IAȘI și VASLUI

Este departe de mine intenția de a susține că statul nostru nu a făcut eforturi pentru redresarea științifică a Iașului, dar cred că aceste eforturi nu au fost proporționate nici cu cele întreprinse pentru București și Cluj și nici nu s-a apreciat îndeajuns situația dezolantă de la care s-a reînceput la Iași, după al doilea război mondial, procesul de creație.

Desigur, nu este ușor să dovedesc adevărul afirmațiilor mele. Fără a mă angaja în prezentarea de cifre comparative – pe care le puteți avea oricând – și limitându-mă numai la câteva date elocvente, voi menționa următoarele:

Filiala Iași a Academiei, înființată acum peste 20 de ani, numără la cele 11 unități ale sale 280 de cercetători științifici, adică mai puțin decât are un singur institut de cercetare de mărime medie din Capitală.

Singura construcție nouă a Filialei Iași a Academiei este Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”, început în anul 1953 și încă fără perspective apropiate de terminare (între timp, numai în anul 1968, Academia a construit în București trei institute noi).

În învățământ, numărul studenților a crescut impresionant la Iași și în paralel cel al cadrelor didactice, specialităților etc., dar baza materială și în special numărul de laboratoare moderne cunoaște un cu totul alt ritm de creștere.

Pot afirma că în întreg învățământul superior din Iași există doar câteva laboratoare moderne de cercetare, fapt care afectează atât progresul științei, cât și formarea noilor cadre de specialiști.

Citeste si   Incidența COVID-19 a ajuns la 5,43 la MIA de locuitori în municipiul IAȘI

Lipsesc atât în învățământul superior, cât și la Academie utilaje de înalta tehnicitate prezentate curent și în mai multe exemplare la București și în bună parte la Cluj și chiar Timișoara. Ca să citez numai un singur exemplu: întreg Iașul nu dispune de o mașină cifrică de calcul.

În sfârșit, inechități s-au manifestat și în domeniul specializării cercetătorilor din Iași prin trimiteri în străinătate, fapt care prejudiciază serios mai ales perspectivele procesului de redresare.

Alimentarea îndelungată a Capitalei cu specialiști ieșeni în toate ramurile științei și culturii nu se vede recompensată acum când Iașul este la nevoie.

Să mai menționez că în cadrul Filialei Iași a Academiei activează numai 14 membri titulari și corespondenți, dintre care jumătate au vârste peste 70 de ani, deși cred că nu aceasta este ponderea reală a valorilor în știință la Iași.

Temeiurile expuse concentrate mai sus mă obligă, datorită încrederii și răspunderii cu care am fost onorat în viața științifică a Iașului, să propun respectuos reanalizarea măsurilor de sprijinire cu forțe și mijloace de cercetare a acestui oraș atât de prețuit în întreaga țară și căruia și Dv. personal i-ați dat numeroase dovezi de afecțiune. Vă rog să primiți expresia deosebitei mele considerații. (Cristofor I. Simionescu, Iași, 25 ianuarie 1969)

Acest memoriu către Primul Ministru a trezit un ecou favorabil, materializându-se curând într-un set de măsuri concrete menite să amelioreze decalajul semnalat, convingător, în petiția academicianului Cristofor I. Simionescu. Imediat după, Nicolae Ceaușescu afirma, într-o cuvântare, că „excesiva centralizare a instituțiilor științifice în Capitală constituie o mare greșeală”.

Urmare acestei intervenții, după lungi așteptări, s-au alocat fonduri atât pentru finalizarea construcției Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” al Academiei Române devenit, în timp, conform statisticilor internaționale, „cel mai important actor român pe scena științifică internațională”, cât și pentru îmbunătățirea dotării laboratoarelor și chiar sporirea numărului acestora în centrul academic ieșean, măsuri concomitente cu alte acțiuni benefice implicând politica de cadre [Cristofor I. Simionescu, Gânduri, vol. V, Memorii, ed. Apollonia, Iași, 1999].


Share

LĂSAȚI UN MESAJ