Share

Bartolomeu Anania, pe numele de mirean Valeriu Anania (n. 18 martie 1921, comuna Glăvile, județul Vâlcea – d. 31 ianuarie2011, Cluj-Napoca), a fost un scriitor și cleric ortodox român. Din 1993 și până la moarte a fost arhiepiscop al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului (până în 2005 în cadrul Mitropoliei Ardealului). În anul 2006 a devenit primul mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului. În anul 2007 a fost principalul contracandidat al mitropolitului Daniel Ciobotea la alegerea noului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

S-a afirmat în literatură încă de pe băncile școlii, făcându-și debutul în anul 1936 la revista “Vremea”, apoi la revista “Dacia Rediviva”, al cărei redactor principal a și fost. După ani a colaborat la revistele: “Gazeta Literară”, “Luceafărul”, “Magazin Istoric”, “Ateneu” și altele.

A publicat în revistele centrale bisericești, “Glasul Bisericii”, “Mitropolia Olteniei”, buletinul și calendarul “Credința” din Detroit, “Renașterea” din Cluj (unele sub pseudonimul Vartolomeu Diacul).[12] Din punct de vedere al scrisului duhovnicesc, din multele lucrări amintim “Filele de acatist” (1976), “Acțiunea catolicismului în România interbelică” (1992) penultima lucrare, “Cartea deschisă a Împărăției”, o tâlcuire competentă a Sfintei Liturghii izvorâtă din experiența sa. În anul 2008 a publicat un volum de memorii.[13]

Vorbind de activitatea sa de dramaturg, trebuie să menționăm dramele: “Miorița” (1966); “Meșterul Manole” (1968); “Du-te vreme, vino, vreme!” (1969); “Păhărelul cu nectar” (fantezie pentru copii-1969); “Steaua Zimbrului” (1971); “Poeme cu măști” (1972). Acestea au fost puse în scenă de o serie de teatre ale țării: “Barbu Ștefănescu Delavrancea” din București, “Alexandru Davila” din Pitești, “Dramatic” din Baia Mare ș.a

În anul 1982 a obținut Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România.

In anul 1978 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. Alegerea sa ca arhiepiscop nu l-a făcut să abandoneze scrisul. I-au apărut volumele de poezii: “Geneze” (1971); “Istorii agrippine” (1976); “File de acatist” (1981); Anamneze” (1984); “Imn Eminescului în nouăsprezece cânturi” (1992); “Poezie religioasă românească modernă” (1992). La acestea se adaugă volumele de proză și de eseuri: “Greul Pământului” (1982), “Rotonda plopilor aprinși” (1983), albumul “Cerurile Oltului” (1990), “Amintirile peregrinului Apter” (1991), romanul exotic “Străinii din Kipukua” (1979)[14] și multe altele. Este prezent în: Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), – “Lumina piezișă”, antologie bilingvă româno-germană, de Christian W. Schenk cuprinzând 81 de autori români, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119

  • Memorii, Editura Polirom, 2008 [15]

Onoruri

– Președinte de onoare al Fundației “Nicolae Steinhard” (1993);
– Membru de onoare al Senatului Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj (1993);
– Premiul special pentru volumul “Din spumele mării”, la Salonul de carte din Oradea (1995);
– Senator de onoare și membru al Marelui Senat al Universității Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1996);
– Premiul “Cartea anului”, pentru volumul “Din spumele mării”, la Salonul național de carte din Cluj-Napoca (1996);
– Marele Premiu pentru poezie al Festivalului internațional de poezie “Lucian Blaga“, Cluj-Napoca (mai 1999);
– Diploma și medalia Academiei de Artă, Cultură și Istorie din Brazilia (mai 2000);
– De la Președinția României, Medalia Comemorativă “150 de ani de la nașterea lui “Mihai Eminescu” și Ordinul Național “Pentru Merit” în grad de Mare Cruce (2000);
– Premiul pentru Opera Omnia, al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj (martie 2001) ș.a.

De asemenea, IPS Bartolomeu i-au fost decernate titlurile de Doctor Honoris Causa al Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj (1 iunie 2001), al Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj (7 iulie 2001); “Cetățean de onoare” al municipiului Cluj-Napoca (25 ianuarie 1996); “Cetățean de onoare” al municipiului Bistrița (martie 2001). “Cetățean de onoare” al municipiului Dej; Cetățean de Onoare al comunei Vad /2005.

Pentru activitatea sa ecleziastică a fost distins cu: Crucea Patriarhală – București, Ordinul Sfântului Mormânt al Patriarhiei Ierusalimului, Ordinul Sfinților Apostoli Petru și Pavel al Patriarhiei Antiohiei.

Începând cu data de 22 noiembrie 2010 a fost membru de onoare al Academiei Române.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ