Share

Pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordinului Ministrului de Interne nr. 139/16.09.2020 privind unele măsuri organizatorice în domeniul înmatriculării vehiculelor, începând cu data de 22.09.2020, prin Ordin al Prefectului, s-a dispus deschiderea unui sediu secundar de lucru în municipiul Câmpulung Moldovenesc al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Suceava, unde se vor desfășura activități de preluare a documentelor necesare operațiunilor de înmatriculare a vehiculelor și de eliberare a plăcuțelor cu numere de înmatriculare sau provizorii.

Activitățile se vor desfășura, în zilele de marți și joi, în spații destinate lucrului cu publicul, puse la dispoziție de către Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

În legătura cu modul de organizare si desfășurare a activităților de preluare a documentelor necesare operațiunilor de înmatriculare a vehiculelor si de eliberare a plăcuțelor cu numere de înmatriculare sau provizorii la sediul secundar din municipiului Câmpulung Moldovenesc, facem următoarele precizări:

  • ADRESA SEDIULUI SECUNDAR: municipiului Câmpulung Moldovenesc, str. Trandafirilor, nr. 2, jud. Suceava (sediul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc, clădirea din partea stânga la intrarea în curtea Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc).
  • PROGRAMUL DE LUCRU CU PUBLICUL:
Citeste si   GCS: 4.761 de cazuri noi de COVID-19; teste efectuate în ultimele 24 de ore - 33.843

MARȚI între orele 10.00 – 15.00 (intre orele 10.00 – 13.30 se vor desfășura activități de preluare a documentelor iar între orele 13.30 – 15.00 se vor elibera plăcuțe și documente de înmatriculare)

JOI: între orele 10.00 – 15.00 (intre orele 10.00 – 13.30 se vor desfășura activități de preluare a documentelor iar între orele 13.30 – 15.00 se vor elibera plăcuțe și documente de înmatriculare)

  • OPERAȚIUNI ce pot fi solicitate la ghișeele serviciului:
    • înmatricularea autovehiculelor/remorcilor
    • transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculelor/remorcilor
    • radierea autovehiculelor/remorcilor
    • eliberarea unui duplicat al certificatului de înmatriculare
    • eliberarea unor noi plăcuțe cu numere de înmatriculare în cazul pierderii, furtului, deteriorării
    • păstrarea combinației numărului de înmatriculare.
    • eliberare autorizații provizorii

            IMPORTANT!

In cazul în care la înmatriculare/transcriere se solicită o combinație preferențiala a numărului de înmatriculare, solicitantul va comunica lucrătorului combinația dorită (de preferat a se comunica mai multe variante) după ce, în prealabil, solicitantul a verificat personal disponibilitatea combinației folosind linkul:

Citeste si   GCS: 4.761 de cazuri noi de COVID-19; teste efectuate în ultimele 24 de ore - 33.843

https://www.drpciv.ro/drpciv-forms/plate-number

 

! NU se poate încasa la ghișee contravaloarea certificatului de înmatriculare sau a autorizației provizorii.

La depunerea documentației pentru operațiunile de mai sus, solicitanții vor atașa chitanța de plată reprezentând contravaloarea certificatului de înmatriculare = 49 lei/autorizației provizorii=13 lei).

 Modalități de plată:

  • Internet banking (validarea plății se face în 48 ore)
  • Virament bancar (validarea plății se face în 48 ore)
  • Mandat poștal

 POT FI ÎNCASATE LA GHIȘEE URMĂTOARELE SUME REPREZENTÂND:

– contravaloarea plăcilor cu numere de înmatriculare/provizorii (20 lei/buc)

– contravaloarea atribuirii unui număr de înmatriculare preferențial (45 lei)

– contravaloarea păstrării combinației numărului de înmatriculare (30 lei).

IMPORTANT

Plăcuțele cu numere de înmatriculare/provizorii, certificatele de radiere, documentele de înmatriculare, dovezile înlocuitoare ale certificatelor de înmatriculare NU VOR FI ELIBERATE în aceeași zi în care a fost făcută solicitarea. Eliberarea acestora va fi efectuată în următoarea zi lucrătoare din municipiului Câmpulung Moldovenesc conform programului de lucru.

Citeste si   GCS: 4.761 de cazuri noi de COVID-19; teste efectuate în ultimele 24 de ore - 33.843

În cazul în care solicitantul nu se prezintă în ziua în care ar fi trebuit să ridice plăcuțele cu numere de înmatriculare, cartea de identitate a vehiculului, dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare, acestea vor trebui solicitate și vor fi eliberate la sediul principal al serviciului din mun. Suceava, Calea Unirii, nr. 22, Ghișeul eliberări documente și plăci de înmatriculare.

Pentru ridicarea documentelor NU ESTE NECESARĂ PROGRAMARE ONLINE.

  • Până la implementarea ,,Programării online’’ pentru acest sediu, cererile cetățenilor vor fi soluționate în ordinea prezentării la ghișeele serviciului, numărul de cereri urmând a fi limitat conform programului de lucru cu publicul.

 

 

În sediul din municipiului Câmpulung Moldovenesc, cetățenii vor avea obligația de a respecta următoarele măsuri de protecție:

Portul obligatoriu al măștii de protecție

– Păstrarea distanței de 1,5m față de persoanele din jur.

 


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ