Share

Un clasament întocmit de Asociația Română de Balneologie pentru anul 2016 plasează Slănic Moldova pe locul al șaptelea între cele 34 de stațiuni de profil din țara noastră. Deși într-un declin vizibil mulți ani, băcăuanii continuă să numească stațiunea „Perla Moldovei”, mai ales pentru zestrea ei naturală de munți și izvoare minerale.

Evoluția ei a fost sinuoasă din 1990 încoace, deși aici au fost făcute, în ultimii ani, importante investiții. Perspectivele dezvoltării ei sunt cu atât mai provocatoare pentru noul primar al orașului Slănic Moldova, economistul Gheorghe Baciu (PNL), care se află la primul său mandat în această calitate. Despre acestea am stat de vorbă cu noul primar.

Parcurgeți, domnule Gheorghe Baciu, prima iarnă din mandatul dumneavoastră de primar al orașului Slănic Moldova. Cum descrieți orașul, dar mai ales stațiunea Slănic Moldova, acum, după prima zăpadă veritabilă și generoasă a acestei ierni. Cum vor arăta ele în continuare?

Citeste si   GCS: Cele mai multe infectări cu SARS-CoV-2 înregistrate în Bucureşti - 31.231; urmează Iaşi, Suceava şi Prahova

Slănic Moldova, anul acesta, a avut șansa să aibă zăpadă. Iar atunci când este zăpadă la Slănic este frumos chiar dacă nu sunt evenimente deosebite. Pentru că microclimatul și peisajul montan favorizează localitatea noastră. Dar, noi am pregătit din timp perioada de iarnă. Am făcut un parteneriat cu o firmă care a adus aici un patinoar artificial, patinajul fiind o variantă de sport de iarnă.

S-a dovedit a fi un succes. Foarte multă lume vine la patinoar. În același timp suntem în legătură permanentă cu echipa care administrează pârtia de schi, aflată în administrarea Consiliului Județean. Ei se străduiesc să mențină pârtia la o calitate cât mai ridicată, pentru a atrage turiștii și pentru a mări gradul de ocupare a stațiunii în această perioadă. De asemenea, am organizat evenimente și la sfârșitul anului trecut și la începutul anului în curs, precum Festivalul de datini.

Citeste si   Auto: Dan Gîrtofan, victorios în Raliul Moldovei

Pe 7 ianuarie, de Crăciunul pe Vechi, am făcut un astfel de festival pentru turiștii de peste Prut care au venit la noi. La fel, am pregătit și Anul Nou pe Vechi pentru ei. În plus, pe 19 ianuarie au început Serbările Zăpezii la Slănic Moldova, pentru zece zile (două week-end – uri), cu invitați speciali, cu vedete ale muzicii ușoare și cu spectacole chiar lângă pârtia de schi. Încă din decembrie 2016 am transmis programul de manifestări ale anului 2017 către hotelieri și întreprinzători, pentru a fi și ei pregătiți.

Citeste si   GCS: Cele mai multe infectări cu SARS-CoV-2 înregistrate în Bucureşti - 31.231; urmează Iaşi, Suceava şi Prahova

Anul acesta vor fi minimum 18 evenimente care pot fi transformate în pachete turistice. Așa credem că putem îmbunătăți simțitor gradul de ocupare a stațiunii.

Va fi, deci, o iarnă cu atât mai frumoasă în Slănic Moldova…

Este ea însăși o iarnă de basm. Am încercat să facem facilă deplasarea turiștilor prin stațiune, pe la Izvoare, prin parc. Și încurajăm întreprinzătorii să atragă turiștii, mai multe pe desteptarea.ro


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ