Share

Aglomerația din  mijloacele de transport în comun din Iași este una dintre principalele îngrijorări în timpul pandemiei de COVID -19.

Odată cu apropierea introducerii măsurilor de relaxare, una dintre principalele provocări a fost aplicarea măsurilor de distanțare socială în transportul public în comun.

Conform Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași numărul maxim de pasageri permis în fiecare mijloc de transport public va reveni la numărul de locuri pe scaune, la care se adaugă un număr de locuri în picioare în măsura în care este păstrată o distanță de minim un metru și jumătate între călători.

Citeste si   9.005 cazuri NOI de persoane INFECTATE cu SARS – CoV – 2 pe teritoriul ROMÂNIEI

Totodată, reprezentanții Companiei de Transport Public SA și ai Poliției Locale Iași vor intensifica verificarea respectării măsurilor menționate de către pasageri și conducătorii mijloacelor de transport public.

Pandemia a schimbat regulile și la transportul în comun din IAȘI

Masca a devenit obligatorie, la fel și distanțarea socială. Însă, în Iași există trasee care încă sunt aglomerate, chiar și după noile reglementări. Oamenii preferă să se înghesuie, în loc să aștepte câteva minute, deși asta i-ar putea costa sănătatea.

Citeste si   Depoul CTP din DACIA va fi MODERNIZAT! Primăria IAȘI a semnat contractul pentru REALIZAREA studiului de FEZABILITATE

Aglomerațiile din stațiile de autobuze sunt nelipsite la Iași. La orele vârf, în stații vedem mulțimi de oameni, care par să fi uitat de pericolul nevăzut, virusul SARS-CoV-2 și de măsurile de distanțare socială impuse de autorități.  Pasagerii se înghesuie precum sardelele în autobuze și nu poartă măștile în mod corespunzător.

Lipsa autobuzelor pentru elevi și studenți face și mai dificilă situația

Este îngrijorător faptul că, cei mai mulți seniori ai Iașului se întâmplă mereu să se îmbulzească în mijloacele de transport în comun, în intervalele orare când cei mai mulți elevi vin și pleacă la școală, astfel formându-se aglomerații.

Citeste si   Argumentele de LEGALITATE acuza deciziile CONDUCERII Institutului SOCOLA (partea I)

Situația devine din ce în ce mai dificilă.  Iașul este la un pas de carantinare! Conform raportului transmis de autorități, municipiul Iași are un indice de infectare de 2,99 la mia de locuitori.


Share
DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ