Share

La nivelul judeţului Galaţi, activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se vor desfăşura în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, iar organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară respectiva activitate.

Citeste si   Atacatorul din Nisa, un tânăr tunisian sosit recent în Franța. Detalii despre victime

Pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2, în judeţul Galaţi, în perioada stării de alertă, se interzic efectuarea transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale, precum şi suplimentarea unor curse regulate, potrivit reglementărilor în vigoare, în scopul participării la procesiunile şi/sau pelerinajele religioase către locurile unde se desfăşoară aceste activităţi. 

 » citește mai departe

Citeste si   VIDEO Sute de kilometri de cozi la ieșirile din Paris. "Orașul luminiilor" se pregătește de stingere

Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ