Share

Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit, cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, din comuna Dorna Candrenilor.

La sosirea echipajelor, ardea acoperișul casei de locuit (P 1) și al unei construcții anexe, corp comun, existând pericolul de propagare la vecinătăți.

Au ars acoperișul casei de locuit, pe o suprafață de aproximativ 150 mp, și acoperișul anexei corp comun, pe 30 mp. S-au degradat pereții interiori ai locuinței, pe 150 mp.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat locuințele și anexele din vecinătate.

Citeste si   Coronavirus / GCS: 7.465 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore; valoarea totală - 1.332.740 lei

 

„Odată cu răcirea vremii, am început să ne confruntăm și cu incendiile specifice sezonului rece. De aceea, ca de fiecare dată, rugăm cetățenii să trateze recomandările pompierilor profesioniști cu maximă seriozitate, pentru a se proteja și pentru a transforma propria locuință în cel mai sigur și confortabil loc, atât pentru ei, cât și pentru întreaga familie.”, a declarat purtătorul de cuvânt ISU Suceava, Alin Găleată. 

 

Coșuri pentru evacuarea fumului

-coșurile, burlanele și canalele vor fi curățate obligatoriu cel puțin o dată pe an;

– în podul casei, coșul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se răspândească și să constituie surse de aprindere;

Citeste si   PSD Suceava ar putea obține o ÎNFRÂNGERE de proporții! Senatorul Ion STAN se ține strâns de FUNCȚII

– coșurile, burlanele și canalele de fum vor fi izolate față de elementele combustibile ale pereților, planșeelor și acoperișurilor.

 

Sobe cu și fără acumulare de căldură

– sobele vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate de persoane specializate şi autorizate;

– pardoseala combustibilă din faţa uşilor sobelor va fi protejată cu o tablă de dimensiunile 50×70 centimetri, asigurând astfel protecţia faţă de căderea accidentală a jarului sau a lemnelor aprinse;

– focul din sobe va fi supravegheat în permanenţă;

– nu lăsaţi copiii să alimenteze soba;

– evitaţi supraîncălzirea sobelor;

 – nu se va încărca soba cu lemne pe parcursul nopţii.

 

            Instalaţii electrice

– se vor utiliza întrerupătoare, prize sau cabluri electrice fără defecţiuni sau improvizaţii;

Citeste si   GCS: 3.855 de cazuri noi de COVID-19; teste efectuate în ultimele 24 de ore - 19.292

– se vor utiliza numai siguranţe omologate în tablourile electrice;

– evitaţi suprasolicitarea instalaţiilor electrice.

           

Instalaţii de încălzire

– aprinderea focului la aragaz sau în sobele alimentate cu gaze naturale se va face pe principiul „gaz pe flacără”;

 – cenuşa şi jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat şi se vor stinge cu apă;

– verificarea etanşeităţii buteliei de aragaz şi a instalaţiei de alimentare cu gaze se va face numai cu emulsie din apă şi săpun; în niciun caz cu flacără deschisă;

– pentru încălzirea camerelor de locuit se vor utiliza numai aparate electrice omologate.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ