Share

Incendiu puternic la o brutărie din județul Neamț. Focul a cuprins, în cursul nopții de duminică spre luni, acoperișul unei brutării din județul Neamț. Zeci de pompieri militari și voluntari intervenind pentru stingerea flăcărilor. Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime.

Panică azi-noapte în localitatea Dămuc, județul Neamț, după ce  acoperișul brutăriei din localitate a luat foc pe o suprafață de peste 150 metri pătrați. Primii care au intervenit pentru a limita extinderea incendiului au fost 15 pompieri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comună, ajutați apoi și de colegii lor de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bicaz și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bicazul Ardelean cu două autospeciale cu apă și spumă.

Ulterior, la eveniment au ajuns și trei mașini de pompieri ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț, precum și un echipaj SMURD, a cărui intervenție nu a fost însă necesară întrucât nu au existat victime.

”Intervenția promptă a serviciilor voluntare până la sosirea noastră a făcut ca efectele incendiului să nu fie foarte mai mari. După stingerea flăcărilor, s-a trecut la decopertarea acoperișului din tablă pentru a găsi focarele ascunse”, a declarat, luni, pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, Adrian Rotaru.

Pompierii au stabilit ca și sursă a incendiului scânteile ieșite pe coșul de fum al brutăriei și căzute pe acoperișul din lemn al clădirii.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ