Poliția de Frontieră, Iași ne informează că poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi – I.T.P.F. Iaşi au executat, în perioada 25.11.2016 – 27.11.2016, un plan de măsuri privind prevenirea şi combaterea traficului cu maşini furate.

Au fost depistaţi, în trafic, patru conducători auto care au încălcat prevederile legale privind regimul circulaţiei rutiere pe drumurile publice.

În data de 27 noiembrie a.c., un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi a oprit în trafic, pe o comunicatie din municipiul Galaţi autoturismul marca Toyota Prius Plus, înmatriculat în Norvegia, condus de Maricel L. în vârstă de 52 de ani, domiciliat în Galaţi.

Cu ocazia controlului, dar şi a verificărilor efectuate în bazele de date, lucrătorii noştri au constat faptul că autoturismul respectiv este declarat ca fiind furat din Norvegia.
Conducătorul auto a declarat că nu avea cunoştinţă despre aspectul semnalat.
Autoturismul în valoare de 50.000 lei a fost indisponibilizat la sediul sectorului, iar bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.

Câteva ore mai târziu, in jurul orei 09.00, acelaşi echipaj al poliţiei de frontieră a oprit în trafic, pe drumul de centură al municipiului Galaţi, autoturismul marca Ford, pe care erau aplicate numere de înmatriculare provizorii romaneşti şi condus de gălăţeanul Cătălin G.C., în vârstă de 38 ani.

Cu ocazia controlului, lucrătorii noştri au constatat că autorizaţia de circulaţie provizorie expirase de la începutul lunii noiembrie.
Pe numele conducătorului auto poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

În data de 26 noiembrie a.c., în jurul orei 15.30, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul aceluiaşi sector a oprit în trafic, pe drumul european E87, autoturismul marca Volskwagen Passat înmatriculat în Bulgaria, care era condus de gălăţeanul Ştefan A., în vârstă de 37 ani.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea şi valabilitatea asigurării internaţionale tip carte verde prezentate la control, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, rezultând că pentru autovehiculul respectiv nu este încheiată nicio asigurare tip carte verde. Faţă de cele constatate, Ştefan A. a declarat că pentru suma de 450 euro a obţinut documentul de la o persoană pe care nu o cunoaşte.
În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

În data de 25 noiembrie a.c., în jurul orei 10.00, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi a oprit în trafic, pe o arteră din municipiul Galaţi, un autoturism marca Audi, înmatriculat în Germania, condus de gălăţeanca Viorica U., în vârstă de 35 ani.
Cu ocazia controlului, dar şi a verificărilor efectuate, lucrătorii noştri au constatat faptul că autoturismul respectiv era radiat din circulaţie din luna septembrie, de către autorităţile germane, plăcuţele de înmatriculare fiind declarate furate.
Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul sectorului, iar conducătoarea auto este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

LĂSAȚI UN MESAJ