Share

Astăzi, în cadrul rubricii ”Interviul Săptămâniiîl avem alături de noi pe Prof. Univ. Dr. Gabriel MURSA, economist și directorul Departamentului de Economie şi Relaţii Internaţionale din cadrul Universității ”Alexandru Ion Cuza” din Iași.

Rep: Cum vedeți situația economică actuală din IAȘI si cât de afectați sunt antreprenori?

”Datele destul de sumbre la nivel național includ ceea ce s-a întâmplat și pe plan local”

Gabriel MURSA: Situația este dificilă, la fel ca în mai toate zonele țării. Să nu uităm faptul că Iașul trăia, printre altele, din turism, de pe urma restaurantelor, a hotelurilor, pe seama mall-urilor, adică, de pe urma unor sectoare lovite puternic de lockdown-ul impus de pandemie. Situația se vede cel mai bine în privința aeroportului, care pare să fi intrat în degringoladă în acest an, cu anularea multor destinații, cu redimensionarea activității companiilor aeriene ce operau la Iași.

Evident, datele destul de sumbre la nivel național includ ceea ce s-a întâmplat și pe plan local. Antreprenorii s-au trezit brusc cu o scădere masivă a cererii pentru produsele vândute, fiind nevoiți să-și restructureze rapid activitatea, pentru a-și putea reduce costurile și pentru a menține un grad minimal de profitabilitate a afacerilor lor. Însă lucrul care pare să-i încurce cel mai mult este incertitudinea extrem de ridicată, care ar putea duce la blocarea investițiilor și chiar spre faliment.

Citeste si   Beatrice Mahler, manager ”Marius Nasta”: Și asimptomaticii trebuie să se testeze. Putem evita lucrurile grave dacă sunt abordați terapeutic din timp

Rep: Care este scenariul, în această situație, pe piața forței de muncă având în vedere că județul Iași mai are în momentul de față oameni în șomaj tehnic?

”Dacă nu se înregistrează progrese semnificative în lupta cu pandemia, incertitudinea va persista”

G.M: Pe termen scurt, scenariul nu poate fi unul prea optimist. Mulți dintre cei plecați în șomaj tehnic nu se vor mai reîntoarce la muncă prea curând, deoarece, după cum vom vedea, multe afaceri, în special cele mici, vor falimenta. Dacă nu se înregistrează progrese semnificative în lupta cu pandemia, incertitudinea va persista, mai ales, în așteptarea unui posibil al doilea val, ceea ce va descuraja mult investițiile, deci crearea unor noi locuri de muncă.

În plus, nu sunt semne clare care să indice că, spre exemplu, activitățile hotelurilor, ale restaurantelor vor reveni prea curând la normal, ceea ce va face ca revenirea în activitate a celor disponibilizați definitiv sau temporar să fie destul de puțin posibilă. Dacă toamna va aduce un al doilea val al pandemiei, piața muncii va avea serios de suferit spre finalul anului 2020 și începutul anului 2021.

Rep: Cât de mult se vor resimți în piață măsurile luate de guvern în contextul situației actuale?

”Guvernul a luat niște măsuri pentru a limita impactul economic al pandemiei, însă mă declar sceptic în ceea ce privește viabilitatea acestora”

G.M: Guvernul a luat niște măsuri pentru a limita impactul economic al pandemiei, însă mă declar sceptic în ceea ce privește viabilitatea acestora. Nu pentru că ar fi vorba de actualul guvern, care, totuși, mi se pare mult mai responsabil decât ultimele 3-4 guverne anterioare. Sunt sceptic pentru că nu cred că măsurile guvernului, oricare ar fi el, pot face minuni. În plus, trebuie să ne reamintim faptul că ne aflăm în an electoral, iar populismul este greu de stăpânit. Mai mult decât atât, felul în care a fost ”gripat” mecanismul economic nu permite aplicarea unor soluții guvernamentale salvatoare.

Citeste si   Luptă mondială ACERBĂ pentru vaccinul anti-COVID. Miza mai-marilor lumii: cine îl scoate primul pe piață

Efectele economice produse de pandemie sunt grave, poate cele mai grave din ultimul secol, iar măsurile efective de limitare a lor depind de lumea antreprenorială, care trebuie lasată să rezolve problemele de la caz la caz. Întotdeauna, soluțiile de ”repornire a economiei” sunt microeconomice, la nivelul companiilor, nu macroeconomice, la dispoziția autorităților publice. Dacă pandemia nu se agravează, mă aștept ca ieșirea din criză să vină de la sectorul privat, adică de la întreprinzători, nu de la politicieni, în cel mai fericit caz, spre finalul anului sau în prima parte a anului viitor.

Rep: Ce sfat i-ați da unui viitor antreprenor care intenționează să își deschidă o afacere în România în momentul de față?

Citeste si   Interpol trimite o echipă de experți internaționali în Liban pentru identificarea victimelor exploziei devastatoare

G.M: Afacerile se deschid atunci când întreprinzătorii detectează și exploatează oportunități de a face profit. Ori, aceste oportunități există întotdeauna, deși, este adevărat, în timpul crizei, numărul oportunităților investiționale scade puternic, mai ales ca urmare a creșterii riscurilor, ceea ce reduce semnificativ nivelul profitului așteptat. Însă există posibilitatea să câștigi inclusiv în vremuri tulburi.

Lumea afacerilor trăiește deoarece, din acest punct de vedere, nu ține cont de sfatul profesorilor universitari, ca mine și ca mulții alții. Prin urmare, nu aș avea multe lucruri de spus unui ins doritor să înceapă o afacere. Oricum respectivul ar ști mai multe decât mine, din această perspectivă. Însă, da, este posibil ca unii oamenii să-și încerce norocul inclusiv în această perioadă, deoarece caracteristica fundamentală a unor astfel de oameni este capacitatea de asumare calculată a riscurilor!

Eu nu am astfel de aptitudini sau, cel puțin, nu le am în aceeași măsură în care le are un întreprinzător veritabil.

Rep: Care este mesajul dumneavoastră pentru cei care vor citi acest material?

G.M: Să fie prudenți, chibzuiți, să economisească întotdeauna o parte importantă a veniturilor, iar, în contextul actual, să respecte normele necesare împiedicării răspândirii acestui virus, cu care ne vom lupta o bună perioadă de acum încolo.


Share
DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ