Share

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

Stimate domnule Președinte-ales,

Am deosebita onoare și plăcerea de a vă adresa felicitările mele cu ocazia alegerii dumneavoastră în funcția de Președinte al Statelor Unite ale Americii.

România, în calitate de partener strategic de încredere al Statelor Unite, rămâne ferm angajată să continue promovarea obiectivelor noastre comune de securitate strategică, apărare și economice.

Mandatul dumneavoastră de Președinte al Statelor Unite ale Americii va marca, cu siguranță, consolidarea în continuare a cooperării deja excelente dintre România și Statele Unite, la care ați avut deja o contribuție substanțială, în calitate de Vicepreședinte. În acest context, îmi amintesc cu deosebită plăcere vizita pe care ați făcut-o în România, în anul 2014, precum și sprijinul personal pe care l-ați acordat în mod constant țării mele.

Citeste si   PSD vrea deschiderea piețelor, PNL atacă decizia la CCR. Iohannis spune că încă nu a ajuns la Cotroceni legea

Aștept cu interes celebrarea, în 2021, a 10 ani de la Declarația Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România și Statele Unite ale Americii, adoptată în timpul mandatului dumneavoastră de Vicepreședinte. România și Statele Unite împărtășesc valorile democrației, drepturilor omului, bunei guvernări și statului de drept, Parteneriatul nostru Strategic contribuind decisiv la transformarea democratică a țării mele.

Citeste si   Lovitură pentru „creștinul” Ponta. Partidul păstorit de el a primit interzis la calendare ortodoxe cu efigia Pro România

România este ferm alături de Statele Unite pentru a face față provocărilor actuale, de la sănătate la economie și schimbări climatice, și de la securitate la drepturile omului, scopul nostru fiind asigurarea unui viitor mai bun pentru popoarele noastre.

În calitate de partener strategic al Statelor Unite și aliat în cadrul NATO, România rămâne angajată să își aducă aportul în ceea ce privește cheltuielile de apărare (burden sharing) și să contribuie în continuare la securitatea, prosperitatea și reziliența comunității globale a democrațiilor.

Citeste si   Bogdan Aurescu, la reuniunea miniștrilor de Externe din NATO. Relația cu Rusia și China, pe agenda discuțiilor

Vă doresc mult succes în preluarea mandatului dumneavoastră de Președinte al Statelor Unite ale Americii în acest context complex și aștept cu interes să lucrăm împreună în scopul promovării obiectivelor noastre comune.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ