Întâlnire de gradul zero! Iulia Vântur şi Salman Khan au fost fotografiaţi de presa din India în timpul unei vizite, în regiunea indiană Ladakh. Acolo, cei doi l-au întâlnit pe Dalai Lama, iar presa speculează deja că liderul spiritual le-ar fi dat binecuvântarea pentru nuntă.

Zilele trecute Iulia Vantur (36 de ani) şi Salman Khan (50 de ani) au avut parte de o ieşire neobişnuită. Nu numai că s-au afişat împreună şi s-au fotografiat pe platourile de filmare ale peliculei “Tubelight”, care se filmează într-o regiune din India, Ladakh, dar au avut parte şi de o întâlnire de cinci stele. Alături de echipa de filmare, cei doi au mers la Thiksay Monastery pentru a-l întâlni pe Dalai Lama.

Tabloidele din India spun că cei doi l-ar fi vizitat pe liderul spiritual pentru a le da binecuvântarea pentru nunta ce se apropie cu paşi repezi. Alţii afirmă că au discutat proiecte caritabile, au vorbit despre film, dar şi despre un viitor documentar pe care îl va face chiar Iulia Vântur.

Cine este Dalai Lama? Cel de al 14-lea lider spiritual tibetan s-a născut în Taktser, Amdo Tobet, la 6 iulie 1935. Pe numele său religios Tenzin Gyatso, el a devenit lider al budismului tibetan la 17 noiembrie 1950. Ceremonia de învestire a avul loc în Lhasa, la 22 februarie 1940. După invadarea Tibetului de trupele chineze (1959), Dalai Lama a fugit în India, unde trăieşte în prezent ca refugiat. A luat premiul Nobel pentru Pace în 1989. A călătorit în întreaga lume promovând valorile budismului tibetan bazat pe armonia universală.

Mai multe pe: click.ro

LĂSAȚI UN MESAJ