Share

Primăria comunei Movileni a fost închisă timp de mai multe zile, asta după ce s-a vehiculat faptul că un angajat ar fi infectat cu virusul SARS-CoV-2. Surse au declarat pentru ziarul Bună Dimineața Iași că motivul închiderii primăriei  ar fi altul și anume evitarea unui amplu control.

Inițial, s-a spus că persoana infectată prezenta simptome încă de acum două săptămâni fapt confirmat și de primarul comunei Movileni, Mihai Plumbu.

”Persoana infectată a fost învoită și săptămâna trecută, vineri, apoi duminică m-a sunat pentru că se simțea mai bine, luni l-am învoit și marți a venit la serviciu pentru că era mai bine. Am vorbit cu el apoi a mers să-și facă testul. A plecat de la primărie la Iași iar după ce a făcut testul a fost confirmat pozitiv.

Nu a intrat în contact cu majoritatea angajaților. Doar prin faptul că avem xeroxul comun și a mers și el să-l folosească. Noi am închis primăria apoi am discutat cu o firmă să vină să facă o dezinfecție totală” a declarat atunci primarul Mihai Plumbu.

Surse ale ziarului Bună Dimineața Iași au transmis faptul că aceasta ar fi fost un motiv la care ar fi recurs edilul de Movileni pentru a scapă de un posibil control ce urma să ajungă la primarie.

Citeste si   ARTĂ murală la Serviciul de AMBULANȚĂ Județean IAȘI

Mai mult decât atât, funcționarul ar fi fost văzut acasă de către vecini, în compania familiei, ne fiind izolat de ceilalți membrii ai familiei care își desfășoară activitatea în afara domiciliului.

Unul dintre motivele pentru care edilul ar fi recurs la o astfel de “soluție” ar fi faptul că la primăria Movileni urma să fie declanșat un control în legătură cu căminul cultural care ar fi trebuit să fie dat în folosință în data de 8 martie.

“Marți a fost trimis la test, miercuri i-a venit rezultatul și tot atunci a fost dus la spital. Are un document prin care atestă faptul că a stat în spital 48 de ore. L-au trimis acasă pentru că el se simțea bine, chiar dacă era pozitiv. Luni a fost învoit de la muncă. Joi a venit o firma să facă dezinfecția și a fost închisă primăria săptămână trecută. Toți ceilalți funcționari și-au făcut testul.

La primărie poate să vină orice control, nu e o problemă.

El s-a simțit bine, a fost tratat doar cu paracetamol. I s-a făcut chiar și o radiografie la plămâni, care a ieșit ok. Cred că într-un fel a fost un pic răcit. Alt test i se va face după 14 zile. A fost dus la Spitalul de Boli Infecțioase Iași”.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ