Share

Dovadă că nivelul de management al județului practicat de Aladin Georgescu este unul dezastruos este arătat și de cifre oficiale. De exemplu, câştigul salarial mediu nominal net realizat de salariaţii din judeţul Mehedinţi în luna august 2019 a fost de 2.725 lei, mai mic cu 319 de lei faţă de cel realizat la nivelul ţării.

Asta ne arată că, din păcate, județul Mehedinți este în coada județelor dezvoltate din România. Nici la atragerea investitorilor nu s-a descurcat administrația PSD. Potrivit unui top recent realizat de o firmă de consultanță județul Mehedinți este unul dintre județele unde afacerile aproape că nu există.

Față de acum 5 ani, situația a rămas aproape neschimbată în Mehedinți, un județ care a rămas pe ultimul loc, atât în ceea ce privește cifra de afaceri a companiilor de aici, cât și numărul acestora. Astfel, în 2019, cele 3,6 mii de companii înregistrate în Mehedinți au totalizat o cifră de afaceri de doar 3 miliarde de lei.

Citeste si   Lovitură în dosarul vizitei lui Liviu Dragnea în SUA! Fostul său consilier, audiat ca martor

Asta ne arată că social democrații care conduc de mulți ani județul nu au fost preocupați să crească nivelul de trai al cetățenilor, să atragă investiții și să rezolve problemele importante pe care aceștia le întâmpină.

Ziua de 27 septembrie este o oportunitate pentru mehedințeni să schimbe această stare de lucruri. Să iasă la vot, să voteze echipa PNL, care are pregătite proiecte importante de dezvoltare.

Totodată, candidații liberali au parte de susținerea Guvernului PNL, inclusiv a premierului Ludovic Orban care în vizita pe care a făcut-o în județul Mehedinți a transmis că liberalii sunt singura opțiune valabilă pentru dezvoltare.

”Oamenii trebuie să ne încredințeze votul și încrederea, că după știm ce avem de făcut și această încredere le va fi răsplătită. Ne batem cu un inamic extrem de cameleonic, extrem de adaptabil, inamic care după fiecare înfrângere a reușit să îi mai păcălească încă o dată pe români. Nu au scrupulele noastre. Eu nu pot să îi mint în față pe români, nu pot să promit că pot dubla pensiile. Ei fac asta, cu nerușinare, mizând că omul speră, în adâncul sufletului, că se va putea întâmpla asta, deși a luat țeapă în ultimii 30 de ani. Omul tot mai speră că pesediștii vor face ceva. Dar unde a guvernat PSD este sărăcie, dezolare, praf, pulbere, le-au făcut promisiuni deșarte și le-au dat praful de pe tobă. Și dacă au părut că dau ceva, le-au luat cu alte două mâini. Este nevoie de o schimbare, de oameni care știu cu adevărat să conducă, care au anvergură, au viziune să aducă beneficii oamenilor. Ne pleacă copiii pe capete din zonele administrate de PSD. Nu găsesc locuri de muncă, nu au învățământ de calitate, nu pot să facă cu adevărat o carieră fără să lustruiască ghetele cuiva, iar lucrul asta trebuie schimbat radical. Aproape în toți cei 30 de ani Mehedințiul a fost condus de PSD. Fără schimbări majore de mentalitate nu se va schimba nimic. Este momentul ca și Mehedințiul să aibă o șansă, această șansă trebuie oferită de noi. PSD pare că este concurat, dar este ajutat de PSD-ul mai mic, Duicu și Gherghe tot pesediști sunt. Singura schimbare profundă este oferită de PNL, că alta nu mai există. Toate voturile anti PSD trebuie concentrate către candidații PNL. Doar PNL poate să schimbe paradigma, viziunea. Avem un singur prieten: cetățeanul de rând! La el trebuie să ajungem, să îi spunem că se poate mai bine, mai repede, mai eficient, mai cu respect. Că poate să trăiască mai bine. Am încredere în voi că în 27 septembrie voi primi un telefon de la Virgil Popescu care o să îmi spună: Am câștigat Severin, CJ și jumătate, cel puțin, din localități. Mult succes”, a fost mesajul premierului Ludovic Orban la întâlnirea cu echipa liberală din Mehedinți.

Citeste si   Sorin Grindeanu deschide lista PSD Timiș pentru Camera Deputaților

Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ