Share

Pe timpul verii poate apărea senzația de disconfort termic atunci când valoarea temperaturii aerului depăşeşte pragul de 37 grade Celsius sau atunci când indicele temperatură-umezeală atinge sau depăşeşte pragul valoric de 80  de unităţi.

”La Iași temperatura a fost la limită, zilele trecute  nu s-a înregistrat nimic. Deci deocamdată indicele de temperatură normală nu a depășit pragul critic de 80 de unități la Iași” a declarat Gina Tiron, director al Centrului Meteorologic Regional Moldova.

Pe măsură ce temperatura crește, stările resimțite în perioadele caniculare sunt tot mai greu de suportat în special de pensionari și copii. Acest fenomen poate avea consecințe destul de grave pentru organism, fiind resimțite ca un factor de stres.

Citeste si   TAROM introduce zboruri directe IAȘI-CONSTANȚA începând cu 24 IULIE

Contactată de reporterii ”Bună Dimineața Iași”, Gina TIRON, director al Centrului Meteorologic Regional Moldova a declarat:

”Pe harta valorilor indicelui de confort termic putem observa că limita s-a depășit la Vaslui, este 80,2. Deocamdată la Iași, se pare că n-o să se treacă de pragul critic de 80 de unități. Dacă deschidem harta observăm că la Iași, pe 28 iunie, au fost 79,8 deci ne-am apropiat de valoarea critică.

Chiar dacă în prezent există temperaturi apropiate de normalul termic al perioadei, este recomandat să evităm expunerea la soare între orele 11-18, când razele soarelui sunt foarte puternice. De asemenea este indicat să consumăm cât mai multe lichide.

Citeste si   Numărul total al NOTELOR de 10 din județul IAȘI a ajuns la 18, în urma CONTESTAȚIILOR

Share

LĂSAȚI UN MESAJ