Klaus Iohannis: „Profitând de faptul că atenția publică este concentrată, cum este și firesc, pe lupta pentru controlul epidemiei, PSD-ul a lucrat în Parlament. A lucrat mult și prost, toxic de-a dreptul, așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani. A continuat să facă ce știe mai bine acest partid nociv, care a scos în stradă, să nu uităm,  sute de mii de români revoltați, care a pus România în posturi jenante în fața partenerilor europeni. Poate că, preocupați de îngrijorările momentului, este ușor să uităm ce reprezintă acest partid, care a fost pe punctul de a scoate țara noastră de pe parcursul european și de a o arunca cu zeci de ani în urmă.

Dar înțelegerile și legile populiste și demagogice care, dacă ar fi promulgate, ar amaneta practic viitorul unei generații au darul de a ne reaminti imediat de ce este în stare să facă PSD. Dau doar două exemple recente de asemenea legi care ar fi dăunat bugetului României și care s-au dovedit a fi neconstituționale, și mă refer la legile PSD de suspendare a plăților la credite și la utilități, legi scrise prost și populist, fără criterii clare de aplicare.

Citeste si   Dăncilă: ”Din cauza guvernării liberale, copiii din România nu au azi, de ziua lor, alocații de 300 de lei pe lună”

În urmă cu două zile, CEDO a dat o decizie care ne-a arătat, din nou,  tuturor, care era agenda reală a pesediștilor, pe care nu au abandonat-o nici acum. Au venit la putere pentru a-i alunga din funcții pe cei competenți, pentru a-și crea instrumente de presiune pe dosare, pentru a scăpa de urmăriri penale, pentru a-și da amnistii și grațieri. Iar prin ceea ce continuă să facă dovedesc că nu au abandonat acest obiectiv, controlul politic pe justiție. Dacă ar putea și nu s-ar teme de reacția românilor, ar face-o imediat, chiar și acum. Practicile de a legifera în mod haotic, cu încălcarea regulilor de dezbatere parlamentară, în mod netransparent, prin deturnarea în ultimul moment a unor inițiative legislative continuă și astăzi, din păcate.

De ce face PSD asta? Simplu, pentru că a rămas același partid preocupat doar să-și salveze baronii. Cel mai recent exemplu l-am avut zilele trecute, în Parlament. În timp ce atenția publică era concentrată asupra altor subiecte, PSD era ocupat să lovească din nou în standardele de integritate aplicabile funcțiilor publice sau să reglementeze privilegii. Mai exact, PSD, nou sau vechi, vrea să le permită unor aleși locali declarați incompatibili să candideze la primării sau pentru alte funcții. O astfel de măsură ar amnistia nici mai mult, nici mai puțin, 1.000 de aleși locali care au încălcat legea. Unica prioritate a pesediștilor, chiar și într-o criză umanitară, rămâne doar aceasta: legi cu dedicație pentru baronii lor. Nu mai este un secret pentru nimeni că PSD a infestat cu persoane obediente până și cele mai importante instituții ale statului român. Oameni lipsiți de profesionalism, de caracter și de responsabilitate fac jocurile pesediștilor din funcțiile publice pe care vremelnic le ocupă.

Citeste si   Ce spune Ludovic Orban despre lăsarea CNP-ului când ieșim la terasă

Să ne amintim cum în 2018 şi în 2019, pentru a proteja infractorii, pesediștii au încercat să pună pe butuci Înalta Curte de Casație și Justiție cu ajutorul sateliților lor. Astăzi, PSD vrea să îi apere pe infractori, pe cei care sfidează regulile și încalcă legea, cu sprijinul acelorași sateliți. Modul conjunctural al PSD de a legifera și maniera discreționară de a se comporta ca majoritate parlamentară au condus, de fapt, la ani pierduți pentru România și pentru români. Iată de ce resetarea României nu se va putea realiza câtă vreme PSD-ul continuă să controleze majoritatea parlamentară. Resetarea României înseamnă o construcție în jurul a ceea ce funcționează, în jurul românilor onești, a profesioniștilor care au performat în aceste luni de criză, a celor care au rezistat presiunilor politice și și-au făcut datoria bine. Ei trebuie lăsați, promovați și încurajați să schimbe România în bine, iar politicienii retrograzi vor deveni cu certitudine, prin votul cetățenilor, o minoritate insignifiantă în viitorul Parlament.

Citeste si   Ludovic Orban: "Vom crește pensiile, dar cu cât ne vom permite. Mărirea cu 40%, o nucă fierbinte pregătită din timp de PSD"

După ce vom ieși din această criză, principalul nostru obiectiv trebuie să fie cel de a pune România pe drumul unei dezvoltări temeinice și durabile. Știm ce avem de făcut și vom continua cu și mai multă energie să reparăm tot ceea ce s-a dovedit în această perioadă că funcționează greșit”, a conchis președintele.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ