Share

”Am avut o discuție foarte tehnică privind echipamentele medicale și rețele de electricitate din spitalele publice. Am discutat despre întreținerea lor într-o perioadă de mare presiune pe sistemul medical, cum este cea de acum. La ședință au participat medici și ingineri medicali. Specialiștii au prezentat o analiză a secțiilor ATI din spitalele publice, suprasolicitate din cauza numărului mare de cazuri COVID, inclusiv o analiză a disfuncționalităților și problemelor ce pot apărea la aceste aparate. Pentru a avea o imagine mai corectă am cerut MS și experților o analiză a contractelor de service și mentenanță a echipamentelor. Fondurile pentru service și mentenanța aparaturii sunt masiv subfinanțate. Au fost identificate deja câteva soluții concrete.

Este necesară modernizarea sistemelor de gaze medicinale, în special oxigen și a rețelelor electrice. Pregătim un program de finanțare din fonduri europene. Doi: regândirea instrumentelor legislative și financiare. Un rol important îl are resursa umană, adică inginerii medicali, care trebuie implicați mai mult. Aceste aspecte vor fi incluse în pachetul de legi privind reforma în sănătate, aflat în lucru la Ministerul Sănătății. Tocmai pentru că ne-am lovit de atâtea probleme, se lucrează de câteva săptămâni bune la o nouă viziune.

Împreună cu guvernul sunt decis să reconstruim tot sistemul sanitar din temelii. Va fi un efort de lungă durată care nu mai poate fi amânat și trebuie să demareze imediat ce în Parlament vom avea o nouă majoritate”, a declarat Klaus Iohannis.

Citeste si   Deputatul PNL de Timiș Ben-Oni Ardelean a fost infectat cu noul coronavirus

Știrea inițială

La ședința de evaluare și prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 de miercuri, la Palatul Cotroceni, sunt prezenți prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat în MAI, Raed Arafat, vicepreședintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, prof. dr. Dorel Săndesc, șeful Secției Anestezie și Terapie Intensivă I, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila”, Col. Dr. Dan Corneci, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, dr. Emilian Imbri, lector la Facultatea de Inginerie Medicală din cadrul Universității Politehnice București, Elena Ovreiu, potrivit anunțului Administrației Prezidențiale.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat de marți că va organiza, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu experţii din domeniul sanitar pe tema echipamentelor specifice secţiilor de terapie intensivă.

“În ceea ce priveşte situaţia la zi din sistemul sanitar, mâine (miercuri – n.red.) voi organiza o întâlnire la Palatul Cotroceni cu experţii în domeniu pe tema echipamentelor din spitale, mai specific a celor din secţiile de Terapie Intensivă, cu referire la sistemele de gaze medicinale şi reţeaua electrică. Ştim că există numeroase probleme în acest domeniu, care impun rezolvarea lor cu prioritate”, a spus Iohannis, marți, într-o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni.

Citeste si   LEGILE PUTERII | Violeta Alexandru, detalii despre domeniile în care liberalii vor să creeze peste 500.000 de locuri de muncă

„Nicio grabă nu poate să pună în dificultate pacientul! Niciodată, din motive că „hai să trecem mai departe”, nu trebuie făcute improvizații care pe urmă pun în pericol viața pacienților, a medicilor, a personalului medical!

Nicio urgență și nicio grabă în amenajarea unei secții nu poate să fie folosită ca scuză pentru nerespectarea unor norme, care, în fond, nici nu sunt foarte complicate. Am spus de la început: chiar dacă am câteva date, nu vreau să comentez ce se întâmplă în practică, în echipele de procurori, polițiști, de pompieri care fac anchetă acolo.

Ei vor veni cu detaliile tehnice, însă este deja destul de clar că improvizația nu trebuie acceptată în nicio circumstanță când este pusă în pericol viața cuiva”, a avertizat șeful statului marți.

“Tocmai de aceea am convocat întâlnirea de mâine (miercuri – n.red.) pentru a discuta şi cu guvernanţi şi cu specialişti din domeniu, cu specialişti din zona terapiei intensive toate aceste măsuri. În afară de aceşti specialişti, am convocat şi specialişti în instalaţii, în special în instalaţii sanitare. Lucrurile pot fi rezolvate. Extinderea secţiilor de terapie intensivă în spitale se poate face, evident cu respectarea normelor în vigoare. Lucrurile care clar trebuie evitate sunt suprasolicitarea unor reţele şi improvizaţiile. Ştiţi foarte bine că improvizaţiile la reţelele, în special electrice, sunt deosebit de periculoase, nu doar pentru un spital şi pentru o terapie intensivă, ci şi pentru oricine face astfel de improvizaţie acasă. Deci, tocmai pentru a preveni aceste improvizaţii doresc să pun problema mâine pe tapet şi să găsim soluţii urgente, foarte urgente, fiindcă aici nu este nevoie doar de control, de verificare, este nevoie efectiv de intervenţie, de refacere a unor sisteme, de îmbunătăţire a unor sisteme şi de crearea unor proceduri care pe viitor nu mai permit astfel de acţiuni heirupiste, de mutat azi secţia, mâine injectomatul şi, din toată improvizaţia, iată că au murit oameni”, a afirmat Iohannis.”Am solicitat autorităţilor o analiză a situaţiei reale a contractelor de service şi mentenanţă pentru echipamentele şi aparatura medicală din dotarea spitalelor publice. Aceasta pentru că, în condiţiile finanţării deficitare, spitalele dau întotdeauna prioritate altor cheltuieli, astfel că fondurile pentru service şi mentenanţă sunt mereu insuficiente. Trebuie să găsim soluţii urgente pentru rezolvarea acestor probleme, care au fost neglijate ani la rând”, a afirmat Iohannis.

Citeste si   Nicolae Robu, fostul primar al Timișoarei, infectat cu COVID-19

Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ