Share

 

Conferința de presă anunțată pentru miercuri, 12 august, este a doua din această lună, după cea din 5 august în care președintele a anunțat condițiile în care vor fi urmate cele trei scenarii pentru revenirea în școli din toamnă. o zi mai târziu, Administrația a revenit cu scuzele publice ale președintelui privind calculul greșit al situației în care elevii pot reveni în școală și cu noua formulă de calcul.

Declarațiile lui Klaus Iohannis vin după ședința, de la ora 16.00, cu premierul Ludovic Orban și ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu. Aceștia au fost chemați la Palatul Cotroceni de șeful statului pentru discuții privind rectificarea bugetară, care urmează să fie aprobată în ședința de Guvern din această săptămână. 

Citeste si   Orban: Bate vânt de schimbare în toată Moldova. Aș fi jignit să mă conducă unul ca Arsene

Potrivit Realitatea PLUS, pe agenda discuțiilor cu șeful statului s-ar afla și OUG privind majorarea pensiilor cu 14%, aceasta urmând să fie adoptată tot în ședința Executivului din această săptămână.

Premierul Ludovic Orban și ministrul Finațelor Florin Cîțu au avut deja o primă discuție pe marginea rectificării bugetare în cadrul unei ședințe de urgență organizate la începutul acestei săptămâni, la Palatul Victoria.

Citeste si   Alegeri locale 2020. Campania electorală s-a încheiat. Cum votăm

Luni, Orban a anunțat că în această săptămână va fi adoptată rectificarea bugetară. 

„Rectificarea bugetară va fi adoptată în cursul acestei săptămâni. Ministerul Finanţelor a finalizat raportul privind starea economică şi bugetară. (…) Din solicitările pe care le avem, sunt solicitări pertinente de creştere a alocărilor bugetare pe zona investiţiilor, în infrastructura de transport – sunt solicitări la Ministerul Transporturilor, a investiţiilor judeţene şi locale – aici este vorba de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei. De asemenea, vom aloca sume suplimentare în domeniul sănătăţii, în domeniul educaţiei şi în domeniul agriculturii, pentru că este necesară o majorare a bugetului Ministerului Agriculturii pentru plata despăgubirilor către fermierii ale căror ferme au fost afectate de secetă, şi mai sunt câteva măsuri în care avem ca obiectiv creşterea bugetului”, a declarat premierul.

Citeste si   Firea, cu tunurile pe DSP București: "25.000 de euro, blocați. O țară întreagă stă în pixul unei doamne numite politic"

Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ