Share

 Ieri, 03.09.2020, ora 11.00, a avut loc, în sistem videoconferință, ședința Comisiei tehnice centrale pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor locale din anul 2020.

La ședință a participat domnul Gheorghe Sorescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, domnul Andrei Baciu secretar de stat în Ministerul Sănătății, domnul general- maior ing. Ionel Sorin Bălan directorul Serviciului de telecomunicații Speciale, domnul chestor de poliție Ștefan Săvulescu, director general în cadrul Ministerului Afacerilor Interne,  iar pe plan local prefectul județului Suceava, subprefecții județului precum și membrii Comisiei tehnice județene pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor locale din anul 2020.

În cadrul ședinței s-a efectuat o analiză a activităților desfășurate până în prezent

În cadrul ședinței s-a efectuat o analiză a activităților desfășurate până în prezent, președintele Autorității Electorale Permanente, domnul Constantin Florin Mitulețu Buică, făcând precizarea că în data de 02.09.2020 a fost finalizată avizarea sediilor secțiilor de votare, urmând ca în data de 04.09.2020 să fie realizată tragerea la sorți a operatorilor de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare, iar în 12.09.2020 tragerea la sorți a președinților secțiilor de votare și locțiitorilor acestora. Domnul chestor de poliție Ștefan Săvulescu, director general în cadrul Ministerului Afacerilor Interne a precizat că, la nivelul structurilor MAI au fost luate toate măsurile astfel încât activitățile stabilite prin calendarul electoral sunt la zi.

Citeste si   (P) Gheorghe FLUTUR: „Eu și MUNCESC, merg și la HORĂ, dacă e cazul, dar dumneavoastră pe toate le faceți ÎMPIEDICAT”

La nivelul județului Suceava a fost finalizată activitatea de machetare a buletinelor de vot pentru alegerile locale. Macheta fiecărui buletin de vot din fiecare circumscripție electorală a fost prezentată membrilor birourilor electorale de circumscripție județeană pentru acordarea bunului de tipar, astfel încât vineri, 04 septembrie 2020, acestea vor fi transmise către Monitorul Oficial în vederea tipăririi. Prefectul județului Suceava a precizat că s-au realizat 230 de machete de buletine de vot pentru fiecare circumscripție electorală, respectiv 114 pentru primari, 114 pentru consiliile locale, una pentru președintele consiliului județean și una pentru consiliul județean.

Citeste si   Accident MORTAL în PREUTEȘTI! O TÂNĂRĂ de 21 de ani și-a PIERDUT viața

Facem precizarea că tipărirea buletinelor de vot la nivelul județului Suceava se va realiza de către Regia Autonomă “Monitorul Oficial”

În cursul săptămânii viitoare se va aduce la cunoștința cetățenilor numărul circumscripțiilor electorale, a delimitării și numerotării fiecărei secții de votare, precum și sediile acestora.

Totodată, prefectul județului Suceava a subliniat că se va asigura întregul suport din partea personalului tehnic auxiliar, care își va desfășura activitatea pe lângă Biroul Electoral Județean, pentru a răspunde solicitărilor pe parcursul întregii săptămâni, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

Citeste si   Suceava: Un mort şi patru răniţi după coliziunea a două autoturisme, la Milişăuţi

Până la această dată, la nivelul județului Suceava, s-au realizat toate acțiunile prevăzute în programul calendaristic al alegerilor, aprobat prin HG nr. 576/ 2020.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ