Share

“În armată există arma jurnalist-militar. Sunt jurnaliști care au făcut cursuri organizate de Statul Major, au făcut Colegiul Național de Apărare sau au predat acolo, fără bani. Pe cine avansează armata? Pe cei care pot da prestigiu, onoare și respect. (..) Așa a fost făcut (înaintat la gradul de colonel – N.R.) Robert Turcescu, a predat la Colegiul Național, nu știu cum a fost făcută colega dvs. Anca Alexandrescu,” a afirmat Oprea. În urmă cu două săptămâni, realizatoarea emisiunii “Culisele Statului Paralel” de la Realitatea Plus a prezentat un livret de ofițer, despre care a afirmat că l-a primti prin poștă, fără explicații și fără să fi cerut așa ceva.

Citeste si   Cele 4 obiective majore ale Planului Național de Redresare și Reziliență. Precizările ministrului Fondurilor Europene

Fostul ministru al Apărării a explicat și această situație. “Propunerile pentru avansare în rezervă le fac comisariatele județene, comisiile din statul major, asociatiile de rezerviști sau veterani, etc.(..) } În ceea ce privește miniștri și politicieni (Cristian Boureanu, William Brânză N.R.), o strategie a Statului Major a fost ca parlamentarii din comisiile de apărare, ordine publică și siguranță națioanlă să fie avansați în rezervă.”

Citeste si   (P) VASILE TOMA, senator PSD IAȘI: „Bugetul SĂNĂTĂȚII trebuie să CREASCĂ de URGENȚĂ! Pulsul sănătății este din ce în ce mai SLAB și mai RAR!”

Pe de altă parte, Gabriel Oprea a precizat că jurnaliștii care au fost avansați în rezervă nu pot fi catalogați drept acoperiți, pentru că “adevărații acoperiți” au cu totul alt statut. “Nu au nici legitimații militare, nici livrete, dar ei asigură securitatea națională a statului respectiv. Dar rămân acoperiți, n-au livret și n-au legitimație. Cu certitudine există și asigură securitatea națională,”

Citeste si   Cătălin Predoiu, anunț de ultim moment despre extrădarea fugarilor români. De ce nu sunt aduși în țară și câți sunt urmăriți

 

 


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ